Peste 400 de migranți debarcați în Malta, primiți de Portugalia, Franța și Luxemburg

După mai multe săptămâni în care au stat blocați pe mare, trei state membre au acceptat să primească 425 de migranți care au debarcat în Malta la finalul săptămânii trecute, potrivit dpa și Agerpres

Chiar dacă președintele Emmanuel Macron a subliniat în repetate rânduri faptul că “Franţa nu poate primi pe toată lumea dacă vrea să facă o primire bună”, Franța se numără printre cele trei state membre care va găzdui o parte din refugiații din Malta.

Comisia Europeană informează că și Portugalia și Luxemburg vor primi refugiați.

Anunţul urmează apelurilor urgente făcute de guvernul Maltei după ce sute de migranţi au primit sâmbătă permisiunea de a debarca pe insula mediteraneană. Mulţi dintre aceşti migranţi se aflau blocaţi pe mare de câteva săptămâni, unii chiar din 30 aprilie.

Malta, la fel ca Italia, a anunţat că nu mai poate accepta migranţi în timpul pandemiei de .

Un nou raport special al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) subliniază faptul că răspândirea  în țările cu venituri mai mici, pe lângă nesiguranța provocată, ar putea duce la creșteri ale cererilor de azil pe termen mediu.

Cererile de azil în statele membre ale Uniunii Europene au crescut cu 10% în prima jumătate a anului 2019, comparativ cu aceeași perioadă din 2018.

Obiectivul politicii de azil a UE este de a acorda statutul corespunzător oricărui resortisant dintr-o țară terță care solicită protecție internațională într-unul dintre statele sale membre, precum și de a asigura respectarea principiului nereturnării. Pentru aceasta, Uniunea face eforturi pentru a crea un sistem european comun de azil.

Mai multe informații despre politica Uniunii Europene în domeniul imigrației, aici.

Citiți și: Eurostat: Peste 300 de mii de imigranți au primit statutul de protecție la nivelul UE în 2018. Germania, Italia și Franța au acordat cele mai multe decizii pozitive pentru protejarea refugiaților

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare