Plățile pe programul POSDRU, deblocate de Comisia Europeană

Comisia Europeană (CE) a deblocat rambursările pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), în valoare de 167 milioane de euro, pentru care termenul de plată a fost întrerupt în luna februarie 2016.

fonduri europeneAnunțul a venit din partea domnului Michel Servoz, Director General al Direcției Generale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul CE, într-o întâlnire cu Cristian Ghinea, Ministrul Fondurilor Europene, informează Guvernul României.

„Ridicarea întreruperii plăților este o veste foarte bună. Vor intra imediat în țară 167 de milioane de euro. Am trimis deja o sumă și mai mare; și vor mai urma vești bune, acum că procesul a fost deblocat. Încercăm să aducem cât mai multe fonduri, atât de necesare dezvoltării României. Mulțumesc colegilor din minister și din Autoritatea de Audit,  care au muncit pentru acest rezultat”, a declarat Cristian Ghinea.

Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis săptămâna trecută o altă tranșă, de 372 de milioane euro: „Estimăm că suma totală, de 539,4 milioane euro, se va întoarce la bugetul de stat până la sfârșitul acestui an. Ceea ce înseamnă o creștere cu aproximativ 10% a gradului de absorbție per total program POSDRU”, a completat Ministrul Fondurilor Europene.

Întrevederea a vizat și politicile sociale ale Guvernului român. Michel Servoz a remarcat că, prin Pachetul anti-sărăcie lansat în februarie 2016 se vine cu „o abordare integrată foarte necesară, care sper să continue și în guvernările viitoare”. Pachetul anti-sărăcie (lansat în februarie 2016) include 47 de măsuri care țintesc toate categoriile de vârstă, dar se concentrează în special pe măsuri pentru copii.

Multe dintre măsurile din pachetul anti-sărăcie lansat de Guvern vor putea fi finanțate prin apelurile de proiecte pe care Ministerul Fondurilor Europene le va lansa în 2016.

CE a întrerupt termenul de plată pentru România pentru POSDRU 2007-2013 în luna februarie 2016. Prin eforturile comune ale Ministerului Fondurilor Europene și ale Autorității de Audit, rata de eroare a fost adusă sub nivelul acceptabil, permițând decizia de deblocare anunțată zilele acestea de oficialii europeni.

Despre POSDRU 2007-2013:

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) defineşte intervenţia Fondului Social European în România în acord cu strategia de dezvoltare din domeniul resurselor umane.

Obiectivul general  al programului este dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea educaţiei cu piaţa muncii şi participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane urmărește în mod specific promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue de calitate (inclusiv educaţia superioară şi cercetarea), promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii, Facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii, dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive, promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv din zonele rurale, îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare, facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educaţie şi pe piaţa muncii.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare