Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost testat negativ pentru coronavirus, la o zi distanță după ce șeful guvernului de la Londra a fost externat din spital, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt de la Downing Street, James Slack, informează Fox News.
“Premierul părăsește spitalul după ce a fost tratat pentru coronavirus, dar nu va reveni imediat la muncă”, a anunțat BBC News. Ministrul de externe britanic Dominic Raab îi ţine locul deocamdată premierului, dar nu sunt reguli clar definite pentru situaţiile în care un şef de guvern britanic nu-şi poate îndeplini îndatoririle, notează dpa.
Ulterior, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Twitter, Johnson le-a mulțumit cadrelor medicale.
“În ultimele şapte zile, am văzut fireşte presiunea sub care se află NHS (sistemul medical britanic). Am văzut curajul personal, nu doar al doctorilor şi asistenţilor, ci al tuturor – infirmieri, bucătari, toţi lucrătorii din sistemul sanitar. NHS este inima vibrantă a acestei ţări, alimentată de iubire”, a scris Johnson.
It is hard to find the words to express my debt to the NHS for saving my life.
The efforts of millions of people across this country to stay home are worth it. Together we will overcome this challenge, as we have overcome so many challenges in the past. #StayHomeSaveLives pic.twitter.com/HK7Ch8BMB5
— Boris Johnson #StayHomeSaveLives (@BorisJohnson) April 12, 2020
Citând un purtător de cuvânt de la Downing Street, The Guardian a relatat Johnson și va continua recuperarea la reședința sa din Checkers.
“La sfatul echipei sale medicale, premierul nu va reveni imediat la serviciu. El dorește să mulțumească tuturor celor de la spitalul St. Thomas pentru grija strălucită pe care a primit-o. Toate gândurile sale sunt cu cei afectați de această boală”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Șeful guvernului de la Londra a fost internat la spital pe 5 aprilie pentru investigații medicale suplimentare, la zece zile distanță după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Pe 6 aprilie, premierul britanic Boris Johnson a fost transferat la secția de terapie intensivă a spitalului unde este internat după ce starea lui de sănătate s-a agravat.
Boris Johnson a fost diagnosticat cu COVID-19 la 27 martie, fiind primul lider al unei mari puteri infectat cu noul coronavirus. Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a devenit astfel primul lider al unei mari puteri care a anunţat că este pozitiv la coronavirus.




