Premierul Marcel Ciolacu a vizitat miercuri, 7 februarie, uzina Automobile Dacia S.A. din Mioveni, pentru a i se prezenta noul model Duster, și a promis sprijin guvernamental investitorilor pentru menținerea competitivității în industria auto.
Prim-ministrul a fost întâmpinat de managementul companiei, reprezentat de Denis le Vot, CEO Dacia, și Mihai Bordeanu, director general Dacia, și a fost însoțit de o delegație formată din Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Alexandru-Mihai Ghigiu, șef al Cancelarie Prim-Ministrului, Victor Negrescu, europarlamentar și consilier onorific al prim-ministrului.
„Am vizitat astăzi liniile de producție și sunt impresionat de performanța la care s-a ajuns, aceea de a scoate o mașină la fiecare 55 de secunde. Adică aproape 1.400 de vehicule pe zi! Am făcut și un test drive cu noul Duster și m-am convins că mașina produsă aici, la Mioveni, va fi un succes, ca toate modelele lansate aici în ultimii ani. Este un vehicul în care se vede, într-o uriașă măsură, talentul, energia și priceperea noastră ca popor. Suntem la nivel de Liga Campionilor în industria auto! O spun toate statisticile europene. Uzina Dacia de la Mioveni este un motiv de mândrie pentru noi, românii”, a afirmat șeful Guvernului.
Totodată, premierul a remarcat rolul foarte important al industriei auto pentru economia României și pentru piața forței de muncă și a anunțat constituirea unei echipe de lucru comune la nivelul Guvernului și companiilor din industria auto din România.
„Statul va sta alături de investitori pentru a-și menține competitivitatea și a oferi industriei auto din România pârghiile legislative și administrative astfel încât activitatea lor de cercetare, producție și export să fie cât mai eficientă”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului a punctat investițiile publice substanțiale în infrastructura de transport și a stabilit ca prioritate identificarea și implementarea unui regim accelerat pentru mecanismele de export pe rute feroviare, rutiere și maritime de autovehicule produse în Romania.
Pentru asigurarea forței de muncă absorbită de industria auto, prim-ministrul a readus în discuție importanța învățământului dual care poate răspunde necesităților din domeniu.
„Felicit concernul Renault pentru investițiile realizate și pentru locurile de muncă create atât direct, 12.500, și remarc forța de multiplicare în economie a comenzilor Grupului către alte companii românești care fac ca 150.000 de oameni să fie angajați direct și indirect în industria auto de la noi. Dacia este fără îndoială unul din motoarele economice ale României”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.




