Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, critică faptul că un număr mic de femei ocupă posturi de conducere la nivel mondial, în special în domeniile economic şi financiar

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a criticat vineri faptul că un număr mic de posturi de conducere, inclusiv în cadrul instituției în fruntea căreia se află, sunt deținute de femei, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Există în continuare mult prea puţine femei în posturi de conducere la nivel mondial, în special în domeniile economic şi financiar, inclusiv la băncile centrale”, a declarat Christine Lagarde, prima femeie numită la conducerea BCE, într-un interviu pentru revista franceză Challenges. “Din cei 25 de membri ai consiliului guvernatorilor BCE, Isabel Schnabel şi cu mine suntem singurele femei…Aceasta nu este normal”, a adăugat Lagarde.

Aceasta a completat că pandemia de coronavirus a făcut situația femeilor mai dificilă. ”Femeile ocupă aproape 70% din locurile de muncă în sistemul de sănătate, în consecinţă sunt mult mai expuse riscului pe plan sanitar. Odată cu izolarea, femeile sunt pe toate fronturile, obligate să muncească şi în acelaşi timp să aibă grijă de copii, fără a mai vorbi de violenţa domestică. La fel ca în toate crizele economice, femeile sunt mai expuse riscului de a-şi pierde locul de muncă sau să le fie diminuat salariul”, a apreciat Christine Lagarde.

În UE, femeile câștigă în medie cu 16 % mai puțin decât bărbații și se confruntă în continuare cu bariere în calea accesului și a menținerii pe piața forței de muncă. De asemenea, acestea sunt în continuare subreprezentate în pozițiile de conducere, inclusiv în cele mai mari întreprinderi din UE, unde doar 8 % din directorii generali sunt femei.

Acestea sunt unele dintre motivele pentru care, la 5 martie, Comisia Europeană a prezentat Strategia privind egalitatea de gen pe perioada 2020-2025, în care UE detaliază modul în care va îndeplini promisiunea făcută de președinta von der Leyen ca Europa să ofere aceleași oportunități tuturor celor care au aceleași aspirații.

Astfel, pentru a soluția problema remunerației inegale, Comisia a lansat o consultare publică privind transparența salarială și va prezenta măsuri obligatorii până la sfârșitul anului 2020.

De asemenea, pentru ca femeile să își poată realiza întregul potențial pe piața forței de muncă, Comisia își va intensifica eforturile de asigurare a respectării standardelor UE privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată, astfel încât atât femeile, cât și bărbații să aibă posibilitatea reală de a face alegeri în ceea ce privește dezvoltarea lor pe plan personal și profesional. Egalitatea de gen în contextul legat de piața forței de muncă, de incluziunea socială și de educație va continua să fie monitorizată prin intermediul semestrului european.

În același timp, Comisia și-a propus să promoveze participarea femeilor în politică, inclusiv la alegerile pentru Parlamentul European din 2024, și prin intermediul finanțării și al schimbului de bune practici. Executivul european depunând eforturi pentru a atinge un echilibru de gen de 50 % la toate nivelurile propriei conduceri până la sfârșitul anului 2024.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare