Președintele Israelului, vizită de stat în România: Reuven Rivlin se va adresa Parlamentului și va inaugura Forumul de Afaceri România – Israel

Președintele Israelului, Reuven Rivlin, va susține miercuri un discurs în plenul reunit al Parlamentului României și va inaugura Forumul de Afaceri România – Israel cu prilejul vizitei de stat pe care o efectuează în perioada 8-10 iunie în România, informează Ambasada Israelului în România.

Vizita va debuta marți, când președintele Klaus Iohannis îl va primi, la Palatul Cotroceni, pe președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în țara noastră, la invitația șeful statului.

Vizita de stat a Președintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi șefi de stat având loc cu prilejul participării președintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuții telefonice în lunile martie și iunie 2020, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit Ambasadei Israelului la București, Reuven Rivlin va fi însoțit de o delegație de 60 de oameni de afaceri israelieni și lideri din domeniul economic.

Miercuri, președintele Rivlin va susține un discurs în Plenul reunit al Parlamentului României, la invitația Președinților celor două Camere – Anca Dragu și Ludovic Orban. Tot miercuri, el va inaugura “Forumul de Afaceri România – Israel”, alături de premierul Florin Cîțu.

Joi, președintele Rivlin, Șeful Forțelor Aeriene Israeliene și Șeful Forțelor Aeriene Române vor participa la ceremonia de comemorare a soldaților care și-au pierdut viața în accidentul de elicopter din 2010, în Munții Bucegi.

Oficialilor li se vor alătura 100 de membri ai familiilor celor 7 eroi.

Vizita lui Rivlin la București are loc după ce Knesset-ul, parlamentul Israelului, l-a ales la data de 2 iunie pe Isaac Herzog în funcția de nou președinte al țării, poziție pe care o va prelua la data de 9 iulie.

Președintele Israelului este ales de către membrii Knessetului pentru un singur mandat de șapte ani.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare