Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va convoca Consiliul Suprem de Securitate în regim de urgență și va invita ambasadorii acreditați la Chișinău pentru discuții privind situația politică actuală

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va convoca Consiliul Suprem de Securitate în regim de urgență și va invita ambasadorii acreditați la Chișinău pentru discuții privind situația politică actuală. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook, după ședința de lucru cu șefii de direcții ai aparatului PSRM și consilierii prezidențiali. 

 

Modificarea componenței Consiliului Suprem de Securitate și convocarea de urgență a acestuia, promulgarea legilor adoptate recent de către deputații PSRM și ai Blocului ACUM, precum și lansarea discuțiilor în parlament privind stabilirea datei alegerilor generale locale sunt principalele obiective trasate de Președinție pentru următoarele zile.

Acestea au fost temele s-a discutate, astăzi, într-o ședință de lucru prezidată de președintele Igor Dodon la care au participat consilierii și șefii de direcții ai Aparatului Președintelui. 

De asemenea, Igor Dodon a mai anunțat că va invita astăzi corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova la o discuție cu privire la situația actuală din țară.

„Am reiterat importanța promulgării legilor adoptate recent de către noua majoritate parlamentară compusă din PSRM și ACUM”, a mai menționat Igor Dodon. 

Tot astăzi, președintele Igor Dodon a salutat declarația oficială a Uniunii Europene exprimată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate Federica Mogherini și comisarul european pentru extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn, cu privire la recunoașterea legitimității guvernului Maiei Sandu și disponibilitatea de a coopera în cadrul Acordului de Asociere.

Citiți și Șefa diplomației din UE, Federica Mogherini, și comisarul european pentru politică de vecinătate și extindere, Johannes Hahn, au declarat că UE este pregătită să colaboreze cu noul guvern legitim din Republica Moldova

De asemenea, șeful statului moldovean a subliniat încă o dată ,,deschiderea și disponibilitatea administrației prezidențiale de a colabora activ cu toate ramurile puterii, inclusiv cu Parlamentul și Guvernul, atît pe dimensiunea politicii interne, cât și pe cea a politicii externe”. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare