Compania națională Tarom a recepţionat prima aeronavă din seria celor 9 de tip ATR 72-600, în prezent fiind singura companie aeriană din România care cuprinde în flotă aeronave de acest tip, cu această configurație, potrivit unui comunicat al companiei remis CaleaEuropeană.ro.
”Pentru Tarom, dezvoltarea şi modernizarea flotei a fost şi este o prioritate majoră a echipei de management, de aceea începerea livrării celor nouă aeronave de tip ATR 72-600 ne bucură foarte tare”, au precizat reprezentanții companiei.
Potrivit sursei mai sus amintite, modelul de avion european este capabil să aterizeze cu mijloace de bord independente şi de mare precizie în condiţii de vizibilitate redusă (LPV-200). Aeronava prezintă o capacitate de transport crescută faţă de aeronavele ATR existente în flota Tarom, poate transporta până la 72 de pasageri, pe o distanţă maximă de aproximativ 1500 km şi este menit să deservească piaţa internă şi regională.
Reprezentanţii companiei spun că Tarom deţine o experienţă semnificativă în operarea acestui tip de avion, astfel că mentenanţa poate fi asigurată de către personalul Direcţiei Tehnice din cadrul companiei, iar pregătirea echipajelor de zbor şi a personalului tehnic se va face cu costuri minime, suportate de către fabricant.
Aeronavele sunt achiziţionate în leasing operational, pe o perioadă de zece ani, vor fi folosite pentru zboruri regionale (interne şi externe) şi vor înlocui ATR-urile pe care compania le are în prezent în flotă.




