Prima vizită a unui înalt oficial al SUA la Kiev după alegerea lui Volodimir Zelenski la conducerea Ucrainei. John Bolton, consilierul lui Donald Trump pentru securitate națională, a sosit la Kiev

John Bolton, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională, a sosit marți într-o vizită la Kiev, a anunțat Ambasada SUA în Ucraina, marcând astfel prima vizită efectuată în această țară de un înalt oficial american după alegerea lui Volodimir Zelenski la conducerea Ucrainei, relatează Reuters, citat de Agerpres. 

”Consilierul Bolton este aici pentru a sublinia sprijinul american pentru suveranitatea Ucrainei, integritatea ei teritorială şi calea euroatlantică. El aşteaptă cu nerăbdare întâlniri fructuoase cu oficialii ucraineni”, notează Ambasada SUA din Kiev pe contul său de Twitter.


Tot săptămâna aceasta, John Bolton va efectua o vizită şi în Belarus, nu mai devreme de joi, data şi formatul vizitei nefiind încă stabilite. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko îl va primi pe consilierul de securitate naţională al lui Donald Trump aşteptat săptămâna aceasta în Belarus, a relatat Reuters, citând surse ale administraţiei prezidenţiale de la Minsk.

În plus, și prim-ministrul Maia Sandu a anunțat că John Bolton va face o vizită în Republica Moldova la 29 august.

Citiți și:
Republica Moldova: Consilierul pentru securitate națională al lui Donald Trump merge la Chișinău, iar premierul Maia Sandu va efectua o vizită în SUA

”Timp de mulți ani Republica Moldova a fost izolată pe plan internațional. (…) Astăzi situația s-a schimbat. Toți cei mai importanți parteneri externi manifestă interes pentru Republica Moldova. Avem multe uși deschise, multe propuneri de parteneriat, sprijin și deschidere. În acest context, văd o dezvoltare fără precedent a relațiilor noastre cu SUA. Săptămâna viitoare Republica Moldova va fi vizitată de către John Bolton, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională”, a scris Sandu pe Facebook.

În același mesaj, Maia Sandu anunță că va efectua o vizită în Statele Unite la începutul lunii septembrie.

”Merg într-o vizită în SUA, cu mai mulți membri ai guvernului, prioritățile noastre fiind aprofundarea dialogului strategic cu SUA, cooperarea în domenii-cheie, atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă pentru cetățenii noștri la noi acasă. Sunt sigură că parteneriatul cu SUA ne va permite să înaintăm pe calea democrației și a progresului”, conchide premierul Republicii Moldova.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare