Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, va vizita Arabia Saudită, Kuweitul și Qatarul în zilele de 23 și 24 iulie în încercarea de a detensiona relațiile dintre Qatar și statele vecine care i-au impus un embargo, potrivit unui anunț al președinției turce.

Turcia a fost, încă de la începutul crizei diplomatice un aliat al Qatarului și a respins lista celor 13 solicitări partea a 4 state arabe, catalogându-le drept neconforme cu dreptul internațional și „un atac asupra drepturilor suverane ale unei țări”.
Pe 5 iunie Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Bahrein și Egipt au rupt toate legăturile diplomatice cu Doha, acuzând statul de finanțarea grupărilor teroriste și de aliere cu Iranul, considerat inamic de cele 4 state, însă Qatarul a negat toate informațiile. Decizia a fost însoţită de o blocadă economică, închiderea frontierelor terestre şi maritime între unele dintre aceste ţări şi Qatar, precum şi cu interdicţii de survol pentru companiile aeriene din Qatar şi restricţii de călătorie pentru cetăţenii qatarioţi.
Citiți și
Recep Erdogan: Susținem Qatarul, lista de 13 solicitări contravine dreptului internațional
Rusia s-a declarat îngrijorată de escaladarea tensiunilor din Golf și de ruperea relațiilor diplomatice a statelor din zonă cu Qatarul pe fondul acuzațiilor cu privire la sprijinirea de către acesta a organizațiilor teroriste, oferindu-se să fie un mediator între părți.
–




