RADR 2025 – Primul discurs de politică externă al lui Nicușor Dan, la 90 de zile de mandat: Securitate, diplomație economică, sprijin pentru Ucraina și Moldova, aderarea la OCDE și românii din diaspora

La 90 de zile de la preluarea mandatului, președintele României, Nicușor Dan, a susținut primul său discurs de politică externă în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, prezentând direcțiile strategice pe care le consideră prioritare pentru următorii ani.

„Politica noastră externă trebuie să rămână predictibilă și coerentă. Și aici, apartenența la Uniunea Europeană, apartenența la NATO, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, respectul pentru dreptul internațional, ordinea mondială bazată pe reguli și dialogul și cooperarea cu partenerii noștri internaționali, acestea sunt lucruri pe care nu le vom schimba”, a afirmat șeful statului, într-un discurs rostit în fața ambasadorilor români și membrilor corpului diplomatic.

El a menționat că România își va păstra direcțiile fundamentale de politică externă, dar a adăugat că „sunt trei direcții pe care activitatea noastră trebuie să se împartă sau pe care să le accentuăm: securitate, dimensiune economică și românii din afara granițelor”.

 

Securitate și apărare. România va găzdui summitul B9 de anul viitor

În viziunea președintelui, securitatea rămâne pilonul central al politicii externe. „România va continua să fie un aliat al NATO. Vom continua să fim interesați de Marea Neagră, și în sensul ăsta trebuie să folosim Formatul București 9. Știți că vom organiza anul viitor Summitul București 9”, a spus Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că investițiile în apărare reprezintă o prioritate, amintind de utilizarea instrumentului SAFE al Comisiei Europene, pentru care România a transmis deja propuneri.

Sprijinul pentru Ucraina ține de securitatea României. Direcția europeană a Republicii Moldova, o prioritate

Totodată, el a reiterat sprijinul ferm pentru Kiev: „Evident, continuarea sprijinului pentru Ucraina și colaborarea cu partenerii noștri pentru asta, pentru că e vorba de securitatea noastră însăși.”

În ceea ce privește Republica Moldova, președintele a punctat că aceasta rămâne o prioritate strategică.

„Vom continua să susținem atât eforturile de integrare în Uniune, cât și toate chestiunile concrete de care Republica Moldova are nevoie – transport, energie, cooperare economică. Și sunt optimist că cetățenii Republicii Moldova vor continua… direcția europeană”, a subliniat el.

Diplomații români, invitați să contribuie la strategia națională de apărare, mai ales pe zona de război hibrid

Totodată, Nicușor Dan a insistat asupra consolidării Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, inclusiv în zona economică, și a invitat diplomații să contribuie la elaborarea noii strategii naționale de apărare, cu accent pe războiul hibrid.

“Parteneriatul Strategic cu Statele Unite trebuie consolidat, în special pe zona de securitate și pe zona economică, pe care, în opinia mea, nu am fructificat-o suficient. Și vă invit să contribuiți la noua strategie națională de apărare, pe care o vom finaliza în această toamnă. Așa cum am spus mai devreme, o componente importantă, cea de război hibrid, pentru care, în opinia mea, la fel ca toți partenerii noștri, continuăm să învățăm”, a afirmat șeful statului.

Dimensiunea economică și rolul României în UE. Aderarea la OCDE. Strategie la Marea Neagră

Președintele a declarat că România trebuie să devină mai activă în cadrul Uniunii Europene, în special în plan economic. „Aderarea României la OCDE – obiectiv strategic, cu termen finalul anului 2026, și acela va fi momentul de la care economia României… să înceapă să se relanseze. Avem un mediu privat care este competitiv, și eu sunt optimist că vom reuși să o facem”, a punctat șeful statului.

El a atras atenția că România are nevoie de o strategie economică realistă, construită printr-un dialog mai strâns între instituțiile statului și mediul privat. „Avem nevoie de un efort intern, în care Președinția, Guvernul, Ministerul Economiei să definească prioritățile strategice economice ale României, într-un dialog cu companiile din România, pe care nu l-am avut, ca să fim din nou foarte onești”.

De asemenea, Nicușor Dan a subliniat rolul geostrategic al României: „România trebuie și poate să devină un hub de conectivitate între Europa și Asia, și Africa. Trebuie să lucrăm la asta. Strategia pentru Marea Neagră trebuie să fie parte din această strategie”.

Bugetul multianual al Uniunii Europene

Un capitol distinct al intervenției l-a constituit viitorul buget european. „Negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual, care trebuie să se desfășoare în paralel cu un proces de reflexie, pe care, în opinia mea, nu l-am avut intern, despre care să fie direcțiile de dezvoltare ale României începând cu 2028”, a spus președintele.

El a subliniat că România trebuie să-și definească mai clar prioritățile naționale pentru a putea obține rezultate concrete în aceste negocieri și a cerut diplomației române să joace un rol activ în apărarea intereselor țării.

Românii din diaspora

Un capitol distinct al discursului a vizat relația cu românii din afara granițelor. Președintele a recunoscut lipsa unei abordări coerente în acest domeniu. „România nu are în momentul acesta o strategie adevărată pentru românii din Diaspora. România nu are un studiu exhaustiv despre necesitățile acestor oameni”, a spus el.

Șeful statului a cerut diplomaților să participe la elaborarea unei strategii complete, cu obiective clare, bugete și termene de implementare, menită să întărească parteneriatul cu comunitățile românești din străinătate.

În încheiere, Nicușor Dan s-a arătat optimist că România poate avansa în aceste direcții printr-o abordare pragmatică și concretă. „Sunt convins că vom reuși împreună pe toate chestiunile pe care le-am enunțat să avem o abordare concretă, pragmatică, și sunt convins că la întâlnirea pe care o vom avea peste un an o să putem să vorbim de aceste rezultate”, a afirmat președintele.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare