Comisia Europeană a lansat proiectul-pilot RAISE – Resursa pentru știința inteligenței artificiale în Europa, un nou institut virtual ce reprezintă o inițiativă emblematică în cadrul strategiei „Apply AI” și al strategiei europene pentru inteligența artificială (IA) în știință.
Lansarea a avut loc cu ocazia Summitul european privind IA în știință, organizat la Copenhaga de Comisia Europeană și Președinția daneză a Consiliului UE.
„În Europa, suntem mai puternici atunci când ne unim forțele pentru a urmări un obiectiv comun. Acest spirit de colaborare stă la baza inițiativei RAISE, în cadrul căreia oameni de știință de renume din întreaga Europă reunesc diverse discipline și perspective pentru a desfășura cercetări de excelență în domeniul IA și cu ajutorul acesteia”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.
Potrivit unui comunicat al executivului european, proiectul-pilot va reuni resurse esențiale pentru dezvoltarea IA și aplicarea acesteia în vederea realizării de progrese științifice transformatoare: de la îmbunătățirea tratamentelor împotriva cancerului la rezolvarea problemelor de mediu, îmbunătățirea previziunilor privind impactul cutremurelor și multe altele. Proiectul-pilot RAISE va fi finanțat cu 107 milioane de euro în cadrul programului Orizont Europa.
Bazându-se pe capacitatea dovedită a UE de a aborda provocări complexe prin acțiuni colective, RAISE va sprijini obiectivele UE de a plasa știința și tehnologia în centrul economiei sale, menținându-și poziția de lider în cercetarea fundamentală, pentru a permite inovării să servească umanitatea și pentru a încuraja talentele globale să aleagă Europa.
Astfel, va contribui la consolidarea competitivității Europei, conducând-o către o nouă eră a invențiilor și ingeniozității și va consolida suveranitatea sa tehnologică.
RAISE va fi un institut european virtual, care va reuni și coordona resursele esențiale în domeniul IA, inclusiv puterea de calcul, datele, talentele și finanțarea cercetării în statele membre ale UE și în sectorul privat, pentru a stimula atât dezvoltarea IA de frontieră, cât și progresul științific bazat pe IA.
Elementele cheie ale RAISE sunt:
- Putere de calcul: Accesul la puterea de calcul a IA este important pentru cercetătorii și start-up-urile din Europa. RAISE va asigura timp de acces dedicat la Gigafabricile IA, prin contribuția financiară de 600 de milioane de euro din programul Orizont Europa. RAISE va colabora cu Întreprinderea comună europeană pentru calcul de mare performanță (EuroHPC JU) pentru a garanta disponibilitatea și a asigura prioritate pentru proiectele de cercetare finanțate de UE.
- Date: RAISE va sprijini oamenii de știință în identificarea lacunelor strategice în materie de date și în colectarea, gestionarea și integrarea seturilor de date necesare pentru IA în domeniul științific.
- Excelență și competențe: RAISE va atrage talente științifice globale și profesioniști cu înalte competențe să aleagă Europa. Aceasta include 75 de milioane de euro în cadrul proiectului-pilot RAISE pentru rețelele de excelență și rețelele doctorale, în vederea formării, păstrării și atragerii celor mai buni talente în domeniul IA și al științei.
- Finanțarea cercetării: Comisia își propune să dubleze investițiile anuale ale programului Orizont Europa în IA la peste 3 miliarde de euro, inclusiv dublarea finanțării pentru IA în domeniul științei.
Summitul european privind IA în știință a fost, de asemenea, ocazia de a prezenta prima etapă a proiectului-pilot RAISE: acțiunea de coordonare și sprijin pentru „Facilitarea cooperării în domeniul IA în știință”, finanțată cu 3 milioane de euro de către Orizont Europa. Această acțiune va conecta și interconecta comunitatea IA în știință din întreaga Europă, pentru a sprijini dezvoltarea RAISE împreună cu și pentru cercetători și inovatori.
Summitul a marcat, de asemenea, lansarea unei noi acțiuni în cadrul Spațiului european de cercetare (SEC) privind „Facilitarea și accelerarea utilizării IA în știință și cercetare în SEC”. Această acțiune SEC va sprijini crearea RAISE, oferind o platformă de coordonare cu statele membre.




