Ramona Mănescu, mesaj de condoleanțe pentru Casa Regală: ”România pierde un simbol”

Europarlamentarul Ramona Mănescu a transmis Casei Regale un mesaj de condoleanțe după decesul Reginei Ana.

Ramona-ManescuEste o zi tristă pentru România. Regina Ana a plecat dintre noi, trecând la cele veșnice.

România pierde un simbol, un reper și un om a cărui întreagă viață a fost dedicată poporului și țării pentru care a fost, cu adevărat, Regină.
Dumnezeu să te odihnească, Majestate!
Sincere condoleanțe Majestății Sale, Regelui Mihai I și întregii Familii Regale.„, a transis europarlamentarul.

Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a decedat ieri, 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, Elveţia.

Familia Regală a anunţat că trupul neînsufleţit al reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, după toate datele de până acum, pe 13 august. Ultimele funeralii regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când regina Maria a fost condusă pe ultimul drum.

epp group logo

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare