Cel de-al 8-lea Raport privind coeziunea publicat de Comisia Europeană arată că politica de coeziune a contribuit la reducerea disparităților teritoriale și sociale dintre regiunile UE, iar datorită finanțării destinate politicii de coeziune, se preconizează că PIB-ul pe cap de locuitor al regiunilor mai puțin dezvoltate va crește cu până la 5 % până în 2023.
Mai multe regiuni cu venituri medii și mai puțin dezvoltate, în special din sudul UE, au înregistrat stagnare economică sau declin, sugerând faptul că sunt blocate într-o capcană a dezvoltării. Multe dintre acestea au fost afectate de criza economică și financiară din 2008 și fac eforturi să se redreseze de atunci. Creșterea pe termen lung va necesita reforme ale sectorului public, o forță de muncă mai calificată și o capacitate mai mare de inovare.
Creșterea PIB/capita
Cinci din opt regiuni din România au înregistrat o creștere a Produsului intern brut (PIB) de peste 3%. În regiunea București-Ilfov PIB-ul a crescut cu 8,82%, în Nord-Vest cu 5,06%, în Centru cu 3,57%, iar în Vest Produsul intern brut a crescut cu 6,44%, în timp ce PIB-ul din regiunile Sud Muntenia (1,42%), Sud-Vest Oltenia (1,34%) și Nord-Est (0,88%) a înregistrat valori mai mici. Cu toate acestea, potrivit raportului, România riscă să fie prinsă într-o „capcană a dezvoltării”.
Rata de ocupare a forței de muncă
Ocuparea forței de muncă a crescut, însă disparitățile regionale sunt mai semnificative decât înainte de 2008. Criza economică din 2008 a dus la o creștere semnificativă a disparităților regionale, atât în ceea ce privește rata ocupării forței de muncă, cât și rata șomajului. La nivelul UE, rata de ocupare a forței de muncă s-a redresat complet după criză, atingând în 2019 cea mai ridicată valoare a sa, și anume 73 % pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani. După 2008, disparitățile regionale s-au diminuat, dar au rămas mai mari decât înainte de criza economică. Ratele de ocupare a forței de muncă în regiunile mai puțin dezvoltate rămân cu mult sub cele din regiunile mai dezvoltate.
În 2020, rata de ocupare a forței de muncă din România pentru categoria de vârstă 20-64 a înregistrat o creștere semnificativă. Astfel, în regiunile Sud-Muntenia (69,4%), Sud-Vest Oltenia (69,4%), Nord-Vest (71,8%) și București- Ilfov (76,1%) rata ocupării forței de muncă a fost de aproximativ 70%, în timp ce în Vest, Centru și Sud-Est, rata ocupării forței de muncă a fost de 65%. Cea mai mare rată (79%) s-a înregistrat în Nord-Estul României.
La nivel european, reducerea disparităților regionale în materie de ocupare a forței de muncă necesită o creștere mai importantă a ocupării forței de muncă și o reducere a disparității de gen. În regiunile mai puțin dezvoltate, disparitatea de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă este aproape dublă față de cea din regiunile mai dezvoltate (17 puncte procentuale comparativ cu 9 puncte procentuale).
Speranța de viață
În ceea ce privește speranța de viață, aceasta a crescut mai rapid în regiunile mai puțin dezvoltate în ultimul deceniu față de alte regiuni. Însă, comparativ cu media UE din multe regiuni estice, speranța de viață este în continuare scăzută . În 2020, pandemia a redus speranța de viață în aproape toate statele membre, dar este probabil ca această situație să fie temporară. Pandemia a evidențiat și diferențele regionale în ceea ce privește capacitatea sectorului medical.
În România, în anul 2019, speranța de viață a înregistrat un procent de considerabil în toate regiunile țării. În regiunile Sud-Muntenia, București-Ilfov, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru speranța de viață a ajuns la peste 75%, în timp ce în Nord-Est și Sud-Est, speranța de viață a înregistrat un procent de aproximativ 74,5%.
Indicele european al calității guvernării
Referitor la guvernanța în UE, aceasta se îmbunătățește în mare parte, dar încă există decalaje între statele membre și în interiorul acestora. Îmbunătățirea instituțiilor poate contribui la investiții mai eficiente, la niveluri mai ridicate de inovare și antreprenoriat, care sunt esențiale pentru creșterea economică pe termen lung. Toate statele membre și-au îmbunătățit mediul de afaceri, dar încă înregistrează variații semnificative. Eficacitatea sistemului judiciar diferă și ea de la un stat membru la altul, iar în câteva state membre statul de drept s-a deteriorat de-a lungul timpului.
Anul trecut, în toate regiunile din România, guvernanța a înregistrat o calitatea scăzută față de alte state membre. În Sud-Vest Oltenia (-1,45%), Nord-Vest (-1,42%) și Sud-Muntenia (-1,41%) calitatea guvernanței a înregistrat un procent de aproximativ minus 1,4%. În celelalte regiuni ale României situația a fost similară. Astfel, în Centru (-0,84%), Sud-Est (-1,63%), Nord-Est (-1,76%), calitatea guvernanței a înregistrat un procent sub -2%. De asemenea, calitatea guvernanței în regiunea București-Ilfov a fost, în 2021, -2,16%. Cea mai bună performanță guvernamentală s-a înregistrat în Suedia, Germania și Olanda.
Evoluții ale emisiilor de CO2 provenite din combustibili fosili (1980 – 2018)
Potrivit raportului, tranziția verde și, în special, obiectivele unei economii circulare și neutre din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon vor transforma economiile noastre. Acest lucru va stimula ocuparea forței de muncă în sectoare precum energia din surse regenerabile, reciclarea, proiectarea, renovarea și serviciile de ecosistem, dar poate afecta în mod negativ sectoarele care trebuie să își reducă emisiile și regiunile în care sunt amplasate acestea. Capitalul natural din regiunile rurale poate stimula crearea de locuri de muncă în gestionarea serviciilor de ecosistem și în sectorul energiei din surse regenerabile. Impactul social al obiectivului UE de a fi neutră din punct de vedere climatic până în 2050 va fi, prin urmare, diferit de la o regiune la alta și poate fi mai mare în regiunile cu rate ridicate ale sărăciei. Aceasta va necesita sprijinul unor instrumente de politici cum ar fi Fondul pentru o tranziție justă.
România se află printre statele membre care trebuie să reducă drastic emisiile de CO2 și să apeleze la surse regenerabile, deoarece în toate cele opt regiuni ale țării evoluțiile emisiilor de CO2 provenite din combustibili fosili în perioada 1980 – 2018 au înregistrat procente peste -30%, după cum urmează: București-Ilfov -72,3%, Sud-Vest Oltenia -36%, Vest -54,3%, Nord-Vest -36,1%, Nord-Est -60%, Sud-Est -52%, Sud-Muntenia -61,4% și Centru – 56,5%.
Inovarea este principalul factor determinant al creșterii economice regionale pe termen lung, dar decalajul regional în materie de inovare în Europa s-a adâncit. Deși unele state membre au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește recuperarea decalajului, multe regiuni, inclusiv din statele membre mai dezvoltate, au rămas în urmă la acest capitol. Situația se datorează nu doar lipsei de investiții în C&D, ci și deficiențelor de la nivelul ecosistemelor regionale de inovare. O mai bună difuzare a inovării la nivel național și regional poate ajuta regiunile mai puțin dezvoltate și regiunile de tranziție să recupereze decalajul. Strategiile de specializare inteligentă, care au fost introduse în politica de coeziune pentru 2014-2020, pot contribui la eliminarea acestui decalaj, dar vor trebui să se concentreze mai mult pe potențialul regional.
În anul 2021, România s-a aflat pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește performanța în inovare. Potrivit raportului, acest decalaj în materie de inovare a fost exacerbat de nivelul redus al inovării și de propagarea limitată a capitalului uman în ceea ce privește legăturile comerciale internaționale și lanțurile valorice din multe regiuni mai puțin dezvoltate și de tranziție.
Raportul de analiză prospectivă strategică evidențiază ca tendințe majore schimbările climatice și alte provocări legate de mediu, hiperconectivitatea digitală și transformările tehnologice, presiunea asupra democrației, schimbările în ordinea mondială și demografia. În ultimele două decenii, politica de coeziune a redus disparitățile economice, sociale și teritoriale. Cu toate acestea, tranzițiile majore verzi, digitale și demografice pot crea noi disparități, pot crește cerințele pentru autoritățile naționale și locale, pot alimenta nemulțumirea populară și pot exercita presiuni asupra democrațiilor. Aceste provocări vor afecta și alte țări dezvoltate. Schimburile la nivel de politici cu alte țări interesate ar putea alimenta în continuare dezbaterile noastre privind politicile de urmat.
Politica de coeziune poate insufla încredere cetățenilor europeni în trei moduri: în primul rând, oferind regiunii lor o perspectivă economică pozitivă; în al doilea rând, răspunzându-le la preocupările legate de calitatea vieții lor, de oportunitățile de angajare și incluziune socială și, în al treilea rând, garantând o repartizare echitabilă a costurilor și beneficiilor legate de noile provocări. Acest lucru se poate realiza prin identificarea celor mai bune metode de abordare a acestor noi factori determinanți ai disparităților, prin consolidarea rolului regiunilor și prin luarea în considerare a impactului teritorial al politicilor orizontale ale UE. În conformitate cu obiectivul de convergență socială ascendentă al Pilonului european al drepturilor sociale, ar trebui lansată o amplă dezbatere de orientare în cadrul acestor rubrici, pentru a contribui la elaborarea politicii după 2027.
Pandemia de COVID-19 a determinat deja creșterea cu 13 % a mortalității în UE, dar impactul de până acum este mai mare în regiunile mai puțin dezvoltate, unde mortalitatea a crescut cu 17%. Pandemia a provocat cea mai gravă recesiune de după 1945, afectând în special sectoarele care depind de interacțiunea personală, cum ar fi turismul, și a modificat drastic locurile de muncă, școlile și interacțiunile sociale. 4%
Mortalitatea din timpul primului val a fost în principal a afectată în regiuni din Italia, Spania, Franța, Belgia și Țările de Jos. În timpul celui de-al doilea val, mortalitatea excesivă a fost predominantă în regiunile din Europa de Est – în Polonia, Bulgaria, Slovenia, Cehia, România și Ungaria.
Politica de coeziune a devenit o sursă de investiții mai importantă. Finanțarea pentru coeziune a crescut de la echivalentul a 34 % din totalul investițiilor publice în perioada de programare 2007-2013 la 52 % în perioada de programare 2014-2020. Din 2001, regiunile mai puțin dezvoltate din Europa de Est au recuperat decalajul față de restul UE. În același timp însă, mai multe regiuni cu venituri medii și mai puțin dezvoltate, în special din sudul și sud-vestul UE, au înregistrat stagnare economică sau declin.
Regiunile metropolitane ale capitalelor au înregistrat rezultate mai bune decât alte regiuni. Între 2001 și 2019, PIB-ul real pe cap de locuitor în regiunile metropolitane a crescut mai rapid decât în alte regiuni ale UE. În sudul și estul UE, atât regiunile din jurul capitalelor, cât și alte regiuni metropolitane au înregistrat o creștere mai mare a PIB-ului și a ocupării forței de muncă pe cap de locuitor, ceea ce a condus la o concentrare tot mai mare a activității economice și a ocupării forței de muncă în aceste regiuni. Cu toate acestea, în nord-vestul UE, regiunile metropolitane și alte regiuni s-au dezvoltat într-un ritm similar, în timp ce numai regiunile din jurul capitalelor au înregistrat o creștere ușor mai rapidă.
Criza financiară mondială din 2007-2008 a dus la scăderea PIB-ului pe cap de locuitor în UE între 2009 și 2013. Aproximativ 60% din populația UE locuia în regiuni cu un PIB pe cap de locuitor în scădere. Regiunile cele mai afectate au fost în principal cele din țările din sudul UE, dar și din România, Irlanda și Finlanda.
Cel de-al 8-lea raport privind coeziunea va contribui la discuțiile din cadrul viitorului Forum privind coeziunea (17-18 martie), care reunește reprezentanți ai instituțiilor UE, ai autorităților naționale, regionale și locale din toate statele membre, ai partenerilor sociali și economici, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mediului academic. Forumul va dezbate modul în care politica de coeziune poate garanta că nicio regiune nu este lăsată în urmă în contextul schimbărilor structurale în curs și că toate regiunile pot profita de beneficiile tranziției verzi și ale tranziției digitale.
