Statele Unite au decis impunerea unor taxe suplimentare de 25% pe un total de 50 de milairde de dolari produselor importate din China, reprezentând astfel o nouă salvă în războiul comercial sino-american, declanșat de președintele Donald Trump în luna martie, când atunci anunța taxe supliemntare pentru importurile de aluminiu și oțel, informează AFP, citat de Agerpres.
Washingtonul aplică deja taxe vamale în acest cuantum de la 6 iulie pe importuri din China de 34 de miliarde de dolari. De la data de 23 august vor fi vizate alte produse importate din China în valoare de 16 miliarde de dolari.
Circa 279 de produse sunt vizate, a precizat ministerul, într-un comunicat, afirmând că răspunde astfel ”practicilor comerciale neloiale ale Chinei, precum transferurile forţate de tehnologie şi de drepturi de proprietate intelectuală”.
Administraţia Trump acuză Beijingul că ”privează companiile americane de capacitatea de a-şi exploata licenţele”, susţine ministerul. Aceasta denunţă şi ”intruziunile cibernetice în reţelele de computere comerciale americane pentru a obţine un acces neautorizat la informaţii comerciale importante”.
În prima săptămână la lunii iulie, SUA și China, primele economii mondiale, au introdus reciproc tarife vamale asupra importurilor în valoare de 29 de miliarde de euro (34 de miliarde de dolari), Canana, Uniunea Europeană și Mexic fiind printre cele afectate de tarife suplimentare asupra importurilor de aluminiu și oțel, lucru care a generat măsuri de relataliere.
Citiți și:
Războiul comercial declanșat de Trump a determinat o apropiere între China și Uniunea Europeană, vizată, de asemenea, de taxe suplimentare din partea Washingtonului.
Relațiile dintre Europa și Statele Unite, parteneri și aliați tradiționali, au cunoscut o răcire de la instalarea administrației Trump după mai multe decizii ale președintelui american, de la retragerea SUA din Acordul climatic de la Paris la mutarea ambasadei din Israel la Ierusalim și de la anunțarea unor măsuri tarifare suplimentare pentru importurile de aluminiu și oțel din UE la hotărârea lui Donald Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear cu Iran.




