Republica Moldova își alege președintele și decide dacă integrarea în UE devine „obiectiv strategic”

Duminică, 20 octombrie, aproximativ 3,3 milioane de cetățeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt așteptați la urne pentru a-și alege președintele și pentru a vota într-un referendum republican privind modificarea Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană. Aceste alegeri prezidențiale, organizate pentru a cincea oară prin vot direct de la declararea independenței, sunt văzute ca un moment crucial pentru confirmarea parcursului european al țării.

Secţiile de votare vor fi deschise în intervalul orar 7.00- 21.00.

În cursa pentru fotoliul prezidențial s-au înscris 11 candidați, însă lupta principală se va da între actualul președinte pro-european, Maia Sandu, și Alexandr Stoianoglo, fost procuror general al Republicii Moldova, susținut de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), o formațiune eurosceptică și rusofilă. Printre ceilalți candidați se numără figuri cunoscute precum Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase și jurnalista Natalia Morar.

© Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, alegătorii vor putea vota la cele 2.221 de secții de votare organizate, dintre care 234 sunt deschise în străinătate. Cele mai multe secții din afara țării se vor afla în Italia (60), Germania (26) și Franța (20). În România vor funcționa 16 secții de votare, inclusiv în orașe mari precum București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, cinci secții vor fi deschise în Federația Rusă, unde vor fi trimise 200.000 de buletine de vot.

© Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova

Referendumul inițiat de Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, urmărește modificarea Constituției pentru a include aderarea la Uniunea Europeană ca obiectiv strategic. Alegătorii vor răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Referendumul are ca scop declararea prin Constituție a faptului că integrarea în UE este „obiectivul strategic” al țării și că identitatea poporului moldovean este „europeană”.

Republica Moldova a solicitat aderarea la UE în luna martie 2022 și i s-a acordat statutul de candidat la UE în iunie 2022. În decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare. 

Referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 vor fi monitorizate de 2 061 de observatori naționali și internaționali.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare