“Rezilienți. Conectați. Europeni.”: România a preluat președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, asumându-și sprijinirea extinderii UE și integrării în piața unică

Transferul Președinției Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) către România a avut loc miercuri, 10 iunie 2026, la Sofia, în timpul conferinței de presă comună susținută de președinta Bulgariei, Iliana Iotova, președintele Albaniei, Bajram Begaj, și ministrul afacerilor externe al României, Oana Țoiu – Troica formatului, reunind Președinția care își încheie mandatul, cea anterioară și cea care îl preia.

România va exercita Președinția-în-exercițiu a SEECP în perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027, preluând mandatul de la Sofia în anul în care forumul împlinește 30 de ani de la înființare.

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat la Summit în numele președintelui Nicușor Dan.

„Viitorul Europei de Sud-Est este european, iar responsabilitatea noastră comună este să ne asigurăm că acest viitor este stabil, sigur, prosper și sustenabil și să devină, mult mai repede, clar tuturor cetățenilor care așteaptă asta. Dincolo de competiția economică, există și o competiție a planurilor de viitor. Pentru noi este foarte important ca planul de viitor european să fie planul câștigător. Ne asumăm acest mandat cu un puternic simț al responsabilității și cu ambiția de a continua și valorifica excelenta activitate desfășurată de partenerii noștri din Troică, Sofia și Tirana. Odată ce reușim să investim în proiecte strategice de conectivitate, vom vedea o mișcare mai rapidă a bunurilor, a energiei, a datelor și a oamenilor”, a declarat ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, la conferința de presă a Troicii SEECP.

În intervențiile sale din cadrul reuniunilor de azi, ministrul român a felicitat partenerii din Podgorița și Tirana pentru progresele recente în negocierile de aderare la UE și a subliniat că integrarea europeană a Balcanilor de Vest, a Republicii Moldova și a Ucrainei înseamnă completarea arhitecturii de stabilitate, securitate și prosperitate a întregului continent.

În contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și al intensificării amenințărilor hibride, cibernetice și de dezinformare, a pledat pentru o cooperare regională orientată către protejarea societăților democratice, a infrastructurii critice și a conectivității strategice.

Sub motto-ul „Rezilienți. Conectați. Europeni.”, Președinția României se va concentra pe trei piloni:

  • Politic: sprijinirea extinderii UE și a integrării graduale a participanților în Piața Unică, inclusiv prin inițiative cu efect direct pentru cetățeni, precum integrarea în zona unică de plăți SEPA și extinderea sistemului „Roam Like at Home”, precum și promovarea vocii regiunii la nivelul instituțiilor europene;
  • Securitate și stabilitate: consolidarea rezilienței în fața amenințărilor hibride și cibernetice, a dezinformării, a dezastrelor naturale și a urgențelor medicale;
  • Economic și social: dezvoltare durabilă prin conectivitate energetică, de transport și digitală, implementarea Strategiei SEE 2030 și a Agendei Verzi pentru Balcanii de Vest, cu accent pe tineret și societatea civilă.

Summit-ul s-a încheiat cu adoptarea Declarației SEECP de la Sofia, care reconfirmă angajamentul participanților pentru cooperare regională, conectivitate, competitivitate, dezvoltare durabilă și reziliență, și consemnează preluarea Președinției de către România. 

La finalul mandatului, în iulie 2027, România va găzdui la București Summit-ul SEECP, cu participarea liderilor din întreaga regiune, precum și reuniunea miniștrilor afacerilor externe.

Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est este un format regional lansat în 1996, la inițiativa Bulgariei, fiind singurul forum de cooperare din Europa de Sud-Est creat și gestionat de participanții din regiune. SEECP reunește 13 participanți — Ankara, Atena, Belgrad, București, Chișinău, Ljubljana, Podgorica, Priștina, Sarajevo, Skopje, Sofia, Tirana și Zagreb. România a mai exercitat această responsabilitate în mandatele 1999–2000, 2004–2005 și 2013–2014, iar documentul de referință al Procesului, Carta relațiilor de bună vecinătate, stabilitate, securitate și cooperare, a fost semnat la București, la 12 februarie 2000.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare