Potrivit platformei ESIF Open Data, România a cheltuit 50% din Fondurile structurale și de inveștiții europene pentru perioada din 2014-2020, adică puțin peste 20 de miliarde de euro.
Fondurile ESIF implică peste 530 de programe de investiții în toate statele membre ale UE. Actualele programe de investiții se desfășoară pe o perioadă de 10 ani, din 2014 până la sfârșitul anului 2023, și acoperă mai multe teme de investiții.

Fondurile structurale și de investiții europene sunt:
Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – promovează dezvoltarea echilibrată în diversele regiuni ale Uniunii Europene.
Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)
Fondul social european (FSE) – sprijină proiectele legate de ocuparea forței de muncă în toată Europa și investește în capitalul uman al UE (lucrători, tineri și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă).
Fondul social european (FSE)
Fondul de coeziune (FC) – finanțează proiecte de transport și mediu în țările în care venitul național brut (VNB) pe cap de locuitor se situează sub 90 % din media UE. S-a stabilit că, pentru perioada 2014-2020, aceste țări sunt Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Fondul de coeziune (FC)
Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) – se concentrează pe soluționarea problemelor specifice cu care se confruntă zonele rurale din UE.
Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)
Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) – îi încurajează pe pescari să adopte practici durabile și ajută comunitățile din zonele de coastă să își diversifice activitățile, pentru un trai mai bun.
Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)
Toate aceste fonduri sunt gestionate chiar de statele membre ale UE, prin intermediul unor acorduri de parteneriat.
Fiecare țară pregătește un acord, în colaborare cu Comisia Europeană, stabilind modul în care vor fi utilizate fondurile în cursul actualei perioade de finanțare 2014-2020.
Partnership agreements on the European structural and investment funds
Acordurile de parteneriat duc la o serie de programe de investiții care canalizează finanțarea către diferitele regiuni și proiecte din domeniile de politică vizate.




