Connect with us

FONDURI EUROPENE

România primește de la UE 9,5 miliarde euro pentru dezvoltare rurală. Pe ce se cheltuiesc banii

Published

on

Programul de dezvoltare rurală (PDR) al României a fost adoptat oficial de către Comisia Europeană la data de 26 mai 2015, trasând prioritățile României pentru utilizarea celor aproximativ 9,5 miliarde EUR din fondurile publice disponibile pentru perioada de 7 ani, din 2014 până în 2020 (8,1 miliarde EUR din bugetul UE, incluzând 112,3 milioane EUR transferați din plățile directe din cadrul PAC – Politica agricolă comună și 1,34 miliarde EUR reprezentând cofinanțarea națională), informează Reprezentanța Comisiei Europene, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

European-Union-flags-007Programul de dezvoltare rurală al României se concentrează în principal asupra a 3 domenii prioritare: promovarea competitivității și restructurarea în cadrul amplului sector agricol din România; protecția mediului și schimbările climatice; respectiv stimularea dezvoltării economice, crearea de locuri de muncă și o calitate mai bună a vieții în satele din România, care este de multe ori sub nivelurile UE și național. În cadrul primei priorități, Competitivitatea sectorului agricol și exploatarea forestieră durabilă, PDR va sprijini modernizarea a aproximativ 3 400 de ferme și cooperative, dezvoltarea a peste 30 000 de ferme mici, precum și instalarea în zona rurală și începerea activității pentru peste 9 400 de tineri fermieri. În ceea ce privește prioritatea „Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură”, peste 1,3 milioane ha de teren agricol (peste 10 %) și peste 800 000 ha de pădure (12 %) vor beneficia de plăți pentru a sprijini biodiversitatea și pentru a promova practicile ecologice de gestionare a terenurilor. Alte 4,7 milioane ha vor beneficia de sprijin pentru a preveni abandonarea terenurilor și eroziunea solului. Competențele în domeniul agricol vor fi consolidate prin formarea a aproximativ 184 000 de persoane, în cadrul celor două priorități menționate anterior. În ceea ce privește prioritatea Incluziune socială și dezvoltare locală în zonele rurale, se vor crea aproape 27 000 de locuri de muncă în zonele rurale și vor fi sprijinite crearea și dezvoltarea a 3 000 de întreprinderi neagricole. Aproximativ 27% din populația rurală va beneficia de investiții de îmbunătățire a infrastructurii rurale.

În urma deciziei, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: Sunt bucuros că Programul de Dezvoltare Rurală a României a fost aprobat. Așa cum am subliniat în timpul vizitei mele recente în România, acest program are potențialul să ofere un sprijin însemnat zonelor rurale. Unul dintre cele mai mari atuuri ale conceptului acestui program îl reprezintă prioritățile principale, însă fiecare stat membru sau regiune pot gândi programe care se potrivesc situației lor particulare. Acest lucru este evident acum – programul României concentrându-se pe modernizarea fermelor și restructurarea în vederea creșterii competitivității sectorului agricol, pe conservarea biodiversității și promovarea practicilor agricole prietenoase cu mediul înconjurător, în paralel cu realizarea investițiilor pentru dezvoltarea economiei rurale și îmbunătățirea calității vieții în satele românești, potrivit sursei citate.

România a depășit 84% la gradul de absorbție al fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală, în timp ce plățile totale efectuate până în prezent din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013 și rambursate de către Comisia Europeană s-au apropiat de 7,6 miliarde de euro, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii George Turtoi, în luna mai a acestui an.

Sprijinul pentru dezvoltarea rurală este al doilea pilon al Politicii agricole comune, furnizând statelor membre un pachet de finanțare UE gestionat la nivel național sau regional în cadrul programelor multianuale cofinanțate. În total, sunt prevăzute 118 programe în toate cele 28 de state membre. Noul Regulament privind dezvoltarea rurală pentru perioada 2014-2020 abordează șase priorități economice, de mediu și sociale, iar programele cuprind obiective clare care stabilesc rezultatele ce trebuie atinse. În plus, pentru a coordona mai bine acțiunile și pentru a maximiza sinergiile cu alte fonduri structurale și de investiții europene (ESIF), s-a încheiat cu fiecare stat membru în parte un acord de parteneriat în care se prezintă strategia generală pentru investițiile structurale finanțate de UE.

 

.

.

Continue Reading
3 Comments

COMISIA EUROPEANA

România a primit de la Comisia Europeană 79,06 milioane de euro pentru plățile acordate de MADR fermierilor în luna iunie

Published

on

© Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Comisia Europeană a rambursat, miercuri, României suma de 79,06 milioane de euro, care reprezintă cheltuielile efectuate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în luna iunie 2022.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cheltuielile sunt aferente plăților directe și au fost plătite fermierilor in cursul lunii iunie, anul curent.

APIA continuă autorizarea la plată, in conformitate cu termenele prevăzute în regulamentele comunitare și în legislația națională în vigoare.

La începutul anului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a primit suma de  1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2021, pentru acordarea plăților în avans fermierilor, aferente Campaniei 2021 din plățile directe finanțate din FEGA.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila: Am autorizat prima plată pentru un proiect finanțat prin PNRR

Published

on

© MDLPA

Ministerul Dezvoltării a autorizat prima solicitare de plată, în valoare de 79.100 de lei, pentru un proiect finanțat în cadrul Componentei 5 – Valul renovării din PNRR – a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, potrivit comunicatului oficial.

Proiectul vizează reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii Primăriei din municipiul Fălticeni (jud. Suceava), iar contractul de finanțare a făcut parte dintre primele 7 contracte din România, finanțate din Planul National de Redresare și Reziliență, încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru renovarea integrată a clădirilor, în data de 7 iunie 2022.

„Felicit autoritățile din Fălticeni pentru promptitudinea, implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă. Iată că primăria din acest municipiu este prima clădire care intră în procesul de renovare, cu finanțare din PNRR, și sper ca și celelalte instituții care au deja contractele semnate să se apuce de treabă cât mai repede”, a declarat Cseke Attila.

După cum este cunoscut, prin Componenta C5, România beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică, asigurarea siguranței seismice și la incendiu a 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice.

Ministerul asigură și o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, în vederea accesării integrale de către România a finanțării europene.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Marcel Boloș: România trimite oficial documentele pentru accesarea ”bugetului generos” pus la dispoziție prin Politica de Coeziune în perioada 2021-2027

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că Guvernul a adoptat, miercuri, cinci acte normative pentru a finaliza documentația necesară ca România să acceseze bugetul pe care îl are la dispoziţie prin politica de coeziune, pentru perioada de programare 2021-2027, informează Agerpres.

”Pentru politica de coeziune, astăzi este o zi istorică şi mă refer la perioada de programare viitoare, respectiv perioada de programare 2021-2027. S-au adoptat un număr de 5 acte normative pentru a finaliza toată documentaţia şi toate documentele necesare, astfel încât acordul de parteneriat în formă actualizată – 16 programe operaţionale, din care au fost trimise până acum la comisie 13 şi restul urmează să fie trimise în cursul zilei de mâine, aşa încât România trimite oficial pentru politica de coeziune, respectiv pentru perioada de programare 2021-2027 toate documentele necesare acestui buget enorm pe care îl avem de 44 de miliarde de euro, din care 31 de miliarde de euro reprezintă componenta de grant, iar componenta de cofinanţare este de 13 miliarde de euro”, a precizat Boloş, după şedinţa de guvern.

Acesta a explicat că, în politica de coeziune, bugetele cele mai mari sunt alocate infrastructurii de transport.

”Avem un buget de 9,6 miliarde de euro care este destinat infrastructurii de transport şi continuarea programului amplu de realizare a autostrăzilor, infrastructurii feroviare şi a tuturor proiectelor care privesc dezvoltarea pe termen lung a României. De asemenea, o componentă importantă în politica de coeziune o reprezintă dezvoltarea regională, respectiv programele operaţionale regionale, cele care sunt destinate infrastructurii de drumuri judeţene, infrastructurii de mobilitate urbană, infrastructurii de regenerare urbană. Deci, toate acele proiecte care privesc standardele de locuire şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor la nivelul comunităţilor locale”, a explicat ministrul.

Citiți și:
Guvernul a avizat 11 din cele 16 Programe Operaționale aferente perioadei 2021-2027, cu un total de 21 mld. de euro din cele 31 mld. alocate României

Boloş a spus că, ”pentru prima dată în istoria politicii de coeziune”, ţara noastră are alocat acest buget ”generos”, astfel încât să se poată îmbunătăţi substanţial condiţiile şi calitatea vieţii la nivelul comunităţilor locale.

La mijlocul lunii aprilie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Comisiei Europene în mod oficial documentul care stabilește viitoarele linii strategice de finanțare și complementaritatea dintre fondurile și programele specifice Politicii de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, precum și posibilitățile de finanțare a nevoilor de dezvoltare din alte surse financiare.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL4 days ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA5 days ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA5 days ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.7 days ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Republica Moldova dorește ”să cumpere gaze din România”. Președinta Maia Sandu: Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă

NATO2 weeks ago

Polonia a semnat contracte de achiziții de arme din Coreea de Sud: Învăţăm lecţia din ceea ce se întâmplă în Ucraina invadată de Rusia

Team2Share

Trending