Scenariile de dezvoltare economică postbelică a Ucrainei și instrumentele pentru susținerea acestora, discutate la Bruxelles în cadrul unei reuniuni găzduite de Comisia Europeană

Comisia Europeană a găzduit miercuri, la Bruxelles, discuții cu reprezentanții Ucrainei, Statelor Unite și ai partenerilor europeni pentru conturarea scenariilor de dezvoltare economică postbelică a Ucrainei și identificarea instrumentelor care le-ar putea susține, potrivit unui comunicat al Executivului european.

La reuniune au participat delegații din UE, Ucraina, Germania, Franța, Regatul Unit și SUA, precum și reprezentanți ai NATO și Băncii Mondiale. Întâlnirea s-a desfășurat în cadrul eforturilor pentru obținerea unei păci durabile.

Consultările au continuat discuțiile recente de la Miami și au avut la bază cadrul pentru prosperitatea Ucrainei elaborat la începutul acestui an împreună cu autoritățile de la Kiev și Washington.

„Activitatea de astăzi și cea viitoare se concentrează pe detalierea scenariilor pentru dezvoltarea economică și prosperitatea postbelică a Ucrainei. Aceasta include identificarea instrumentelor și mecanismelor care pot sprijini dezvoltarea viitoare a Ucrainei și propriile sale eforturi”, a transmis Comisia Europeană.

În cadrul reuniunii a fost evidențiată importanța reformelor pe care Ucraina le realizează în procesul de aderare la UE. Potrivit Executivului european, această agendă contribuie la stabilitate și consolidează încrederea investitorilor, având un rol important în atragerea capitalului privat și menținerea sprijinului internațional.

Comisia a reafirmat angajamentul Uniunii față de Ucraina, precizând că sprijinul acordat de UE de la începutul războiului de agresiune al Rusiei se ridică la 231,5 miliarde de euro.

„Pe măsură ce eforturile pentru obținerea unei păci durabile pentru Ucraina continuă, continuă și sprijinul UE pentru consolidarea Ucrainei”, se arată în comunicat.

Reuniunea fusese anunțată și de emisarul prezidențial american Steve Witkoff, care indicase că negociatorii SUA urmau să discute la Bruxelles cu partenerii europeni despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, arhitectura europeană de securitate postbelică și oportunitățile economice pentru reconstrucție. Declarația publicată de Comisie după întâlnire se referă doar la componenta economică.

Consultările preced negocierile la nivel de lucru dintre Ucraina și Rusia, programate pentru 10–11 noiembrie la Abu Dhabi, cu medierea Statelor Unite.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare