Capabilitățile militare ale Coreei de Nord și programele anti-rachetă reprezintă o adevărată amenințare la adresa SUA, a precizat secretarul american al Apărării, Ash Carter, informează The Independent.
„SUA au fost pregătite să blocheze testarea sau lansarea rachetelor de către Coreea de Nord dacă aceasta s-ar fi îndreaptat împotriva teritoriilor noastre sau împotriva teritoriilor aliaților noștri”, a precizat Carter în cadrul unui interviu la NBC.
Aceste afirmații vin în contextul SUA au precizat că Pyongang a demonstrat o imbunătățire calitativă privind capabilitățile sale militare după proliferarea testelor nucleare.
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a declarat pe 1 ianuarie, în mesajul televizat de Anul Nou, că țara sa este aproape de testul de lansare a unei rachete balistice intercontinentale (ICBM), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
“Cercetarea și dezvoltarea în ce privește echiparea cu arme revoluționare progresează activ și pregătirea testului de lansare a rachetei ICBM se află în faza finală“, a spus Kim.
Coreea de Nord a testat rachete balistice într-un număr fără precedent în timpul anului 2016, cu toate că unii experți au spus că se află la ani distanță de dezvoltarea unei rachete intercontinentale (ICBM) capabilă să transporte ogive nucleare pe continentul american.




