Secretarul general NATO, întrevedere la Washington cu secretarul Apărării și consilierul pentru securitate națională. Cu Obama se va vedea în luna MAI

stoltenberg-carterSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a efectuat zilele trecute o vizită la Washington pentru a participa la un seminar pe probleme de securitate, anterior având o întrevedere cu prim-ministrul Canadei, Stephen Harper. Cu toate acestea, la Washington Jens Stoltenberg nu a avut parte de o întâlnire cu președintele Obama, acest fapt fiind aspru criticat chiar de un fost reprezentant american la NATO: “Administrația Bush a insistat ca atunci când secretarul general al NATO vine la Washington să se vadă cu președintele, pentru a nu-i submina statura și autoritatea”.

Vâlva creată de faptul că Stoltenberg nu a fost primit la Casa Albă de către președintele Barack Obama a atras reacții și din partea administrației americane. Astfel, șeful NATO a avut două întrevederi cu secretarul Apărării, Ash Carter și cu consilierul prezidențial pentru securitate națională, Susan Rice.

Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Apărare, Jens Stoltenberg a discutat cu Ash Carter despre importanța valorilor comune pe care aliații le împart și despre faptul că apărarea acestora ține de un parteneriat americano-european. Secretarul american a reasigurat sprijinul american pentru eforturile NATO de asigurare a securității în Europa și împreună au considerat că necesară respectarea angajamentului statelor membre de direcționare a 2% din Produsul Intern Brut pentru dimensiunea militară.

Reuniunea secretarului general NATO cu consilierul pe securitate națională, Susan Rice s-a concentrat pe dezbaterea problemelor de securitate transatlantice, progresele angajamentelor asumate la Summit-ul din Țara Galilor din 2014 și planuril pentru summit-ul următor din 2016. Totodată, cei doi au luat în calcul extinderea rolului Alianței în dezvoltarea capabilităților de apărare ale statelor partenere NATO.

În încheierea comunicatului  emis de către Casa Albă se face referire și la problema generată de lipsa unei întrevederi Stoltenberg-Obama: “Ambasadorul Rice i-a mulțumit secretarului general NATO pentru leadership-ul său la nivelul Alianței într-un moment critic pentru securitatea europeană și a fost încântată să transmită invitația președintelui de a-l vizita în luna mai”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Populare