Connect with us

RUSIA

Lordul Davies: “Nu înţeleg de ce ar vrea Rusia să-şi întărească forţele în Transnistria”

Published

on

Quentin Davies, cunoscut ca Baron Davies de Stamford, este membru al Camerei Lorzilor în grupul laburiştilor, Camera superioară a Parlamentului din Marea Britanie, şi a vizitat zilele trecute România ca preşedinte al grupului de prietenie româno-britanic din Legislativul de la Londra, oferind un interviu pentru Romania Libera.

Credeţi că cele două luni de criză politică de astă vară au îndepărtat România de valorile europene?

Q.D.: Nu vreau să mă amestec în politica internă din România, nu e treaba mea, respect democraţia românească şi deciziile care s-au luat aici, dar trebuie să dau un sfat de la un aliat care se bucură că această criză politică pare să se fi terminat prin decizia luată la sfârşitul lunii august, stabilitatea este foarte importantă. Urmărim din acest punct de vedere ceea ce se întâmplă în România. Sper, pe de altă parte, şi ştiu de la colegii români că stabilitatea este posibilă şi avem încredere că acest lucru se va întâmpla.

România şi Marea Britanie au un Parteneriat Strategic din 2003, care ar fi realizările şi lipsurile pe care le-aţi constatat până acum în desfăşurarea acestui parteneriat?

Q.D.: Parteneriatul Strategic dintre România şi Marea Britanie este foarte important, fiindcă am reuşit să lucrăm împreună în mai multe operaţiuni de menţinere a păcii, avem o cooperare bună în Afganistan. Sperăm să intensificăm această cooperare care este foarte bună şi în interiorul Alianţei Nord-Atlantice.

Vicepremierul rus, Dimitri Rogozin, care este şi însărcinatul special pentru Transnistria al preşedintelui Vladimir Putin, spunea nu demult că Rusia îşi va moderniza echipamentul militar din Transnistria. Regiune care se află la 200 de kilometri de graniţa cu NATO. Consideraţi că această declaraţie ar putea fi o ameninţare?

Q.D.:  Nu înţeleg prea bine politica de apărare a Rusiei în această perioadă, nu înţeleg exact care este politica domnului Putin şi nu înţeleg de ce ar vrea Rusia să-şi întărească forţele în Transnistria. Totuşi, avem o bună cooperare cu Rusia.

Citiți AICI interviul integral.

Sursa:  RomaniaLibera.ro
Foto:  http://www.parliament.uk

REPUBLICA MOLDOVA

Relațiile cu Rusia se află la cel mai scăzut nivel din istoria R. Moldova și nu există premise de îmbunătățire atât timp cât barbaria continuă în Ucraina, subliniază ministrul de externe Mihai Popşoi

Published

on

© Mihai Popșoi/ Facebook

Relațiile cu Rusia sunat la cel mai scăzut nivel din istoria Republicii Moldova și nu există premise de îmbunătățire a acestor relații atât timp cât barbaria în Ucraina continuă, a subliniat ministrul moldovean de externe, Mihai Popșoi, care asigură și prerogativele de vicepremier, într-o emisiune la postul public de televiziune TRM, conform portalului IPN, informează Agerpres.

”Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istoria modernă a Republicii Moldova. Acest lucru reflectă realitatea cruntă prin care trece regiunea noastră, mai cu seamă vecinii şi prietenii noştri ucraineni. Atât timp cât ucrainenii trec zilnic printr-un calvar de nedescris, nu vedem premise de îmbunătăţire a relaţiei noastre cu Rusia. Atât timp cât această barbarie continuă, nu există premise în acest sens. Noi rămânem fermi în a sprijini suveranitatea şi integritatea Ucrainei”, a declarat Mihai Popşoi, invitat la emisiunea ”Dimensiunea diplomatică” de la TRM.

Oficialul moldovean a amintit și de încercările Rusiei la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, sprijinind separatismul din regiunea transnistreană, încălcând suveranitatea acestei țări prin refuzul de a-și retrage trupele şi muniţiile și organizând alegeri ilegale. 

De altfel, Republica Moldova a decis în acest context să expulzeze un angajat al Ambasadei Rusiei pentru ”acțiuni incompatibile cu statutul diplomatic”.

Amintim că în proiectul Strategiei de securitate națională a Republicii Moldova, prezentat de Maia Sandu la mijlocul lunii octombrie, Chișinăul definește pentru prima dată Rusia drept amenințare care intenționează să “lichideze statalitatea”

Continue Reading

RUSIA

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

Published

on

© gerhard-schroeder.de

Fostul cancelar german Gerhard Schröder susţine în continuare că prietenia sa cu preşedintele rus Vladimir Putin ar putea contribui la încheierea războiului din Ucraina, notează joi DPA.

”Lucrăm împreună cu înţelepciune de mulţi ani. Poate că acest lucru poate încă să ajute la găsirea unei soluţii negociate, nu văd o altă modalitate”, a spus Schröder într-un interviu acordat agenţiei de presă germane, potrivit Agerpres.

Gerhard Schröder este prieten cu Putin încă din perioada când primul era cancelar al Germaniei (1998 – 2005). El continuă să lucreze pentru majoritatea companiilor ruseşti participante la proiectul energetic Nord Stream din Marea Baltică.

Deşi a descris atacul rus contra Ucrainei drept o ”greşeală fatală”, Schröder nu a renunţat la relaţia sa cu Putin. Conducerea Partidului Social-Democrat (SPD) l-a marginalizat din acest motiv, dar o procedură de excludere a sa din această formaţiune politică a eşuat.

Atunci când a fost întrebat de ce nu renunţă la prietenia cu liderul rus, în pofida zecilor de mii de decese şi a crimelor de război comise de Rusia în Ucraina, Gerhard Schröder a răspuns că ”este adevărat că aceasta este o dimensiune care e diferită”.

El tinde să se plaseze în favoarea contribuţiei relaţiei sale personale cu Vladimir Putin la soluţionarea unei probleme politice extrem de dificile.

”De aceea cred că ar fi complet greşit să uităm toate lucrurile pozitive care s-au întâmplat între noi în politică, în trecut. Nu este stilul meu şi oricum nu fac aşa ceva”, a afirmat fostul şef al executivului german.

Schröder s-a referit la misiunea sa de mediere din martie 2022, la scurt timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, când a spus că s-a întâlnit la Istanbul cu actualul ministru al apărării ucrainean Rustem Umerov, pe atunci parlamentar, după care s-a deplasat la Moscova pentru a discuta cu Putin. Totuşi, acea iniţiativă a eşuat, adaugă DPA.

Pe de altă parte, cancelarul german în funcție, social-democratul Olaf Scholz, a reamintit cu ultima sa convorbire telefonică cu Vladimir Putin a avut loc în decembrie 2022.

Scholz este aspru criticat pentru că refuză să trimită rachete Taurus cu rază lungă de acțiune pentru a ajuta Ucraina, însă susține că Germania sprijină necondiționat Ucraina, în timp ce “face tot ce poate pentru a se asigura că războiul nu se va intensifica”.

Continue Reading

RUSIA

UE nu recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale organizate de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina și amenință leadership-ul politic cu represalii

Published

on

© European Union, 2023

Uniunea Europeană condamnă organizarea alegerilor prezidențiale de către Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina și amenință leadership-ul politic de la Moscova cu represalii, potrivit unei declarații emise luni de Înaltul Reprezentant Josep Borrell.

Acesta evidențiază deteriorarea peisajului politic din Rusia, caracterizat de represiunea internă sistematică și de represiunea împotriva politicienilor din opoziție, a organizațiilor societății civile și a presei independente. Citând textul, aceasta notează:

„Autoritățile ruse au continuat să intensifice represiunea internă sistematică prin reprimarea politicienilor din opoziție, a organizațiilor societății civile, a mass-mediei independente și a altor voci critice prin utilizarea legislației represive și a sentințelor de închisoare motivate politic.”

Moartea șocantă a politicianului de opoziție Alexei Navalnîi subliniază și mai mult represiunea accelerată și sistematică din Rusia. UE își exprimă îngrijorarea cu privire la reducerea spațiului politic, ceea ce duce la încălcarea drepturilor civile și politice și la limitarea candidaților care se opun agresiunii Rusiei de a se prezenta la alegeri. În plus, „UE regretă profund absența unei evaluări imparțiale, autoritățile rusești refuzând să invite observatori ai OSCE/ODIHR”.

De asemenea, UE „condamnă cu fermitate” organizarea ilegală de către Rusia a așa-numitelor „alegeri” în teritoriile ocupate temporar în Ucraina, inclusiv în Crimeea și în părți din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Aceste acțiuni încalcă dreptul internațional, inclusiv Carta ONU, precum și suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.  „UE nu recunoaște și nu va recunoaște niciodată nici desfășurarea acestor așa-zise “alegeri” pe teritoriile Ucrainei, nici rezultatele lor”, transmite Înaltul Reprezentant Josep Borrell.

Acesta reiterează „sprijinul neabătut al UE” pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. Solicitarea ca Rusia să înceteze războiul său ilegal de agresiune împotriva Ucrainei și să își retragă forțele și echipamentele militare de pe teritoriul ucrainean este fără echivoc.

Declarația se încheie prin sublinierea faptului că cei implicați în organizarea acțiunilor ilegale din Ucraina „vor suporta consecințele”. Aceasta reafirmă angajamentul UE de a sprijini organizațiile societății civile ruse, apărătorii drepturilor omului și mass-media independente.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL1 hour ago

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg: Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu. Facem apel la toate părțile să dea dovadă de reținere

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Parlamentul European se reunește într-o nouă sesiune plenară centrată pe combaterea violenței împotriva femeilor, revizuirea politicii agricole a UE și combaterea spălării banilor

NATO13 hours ago

Candidatura lui Iohannis la NATO, pe agenda convorbirii cu Erdogan. Liderul turc susține că următorul secretar general trebuie să consolideze unitatea și solidaritatea Alianței

NATO13 hours ago

Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan despre rolul NATO în regiune și contribuția României și a Turciei la unitatea transatlantică

U.E.19 hours ago

Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean

G720 hours ago

Miniștrii de externe din G7 reafirmă ”angajamentul față de securitatea Israelului” și avertizează că sunt gata ”să adopte noi sancțiuni” contra Iranului, cerând părților să evite o escaladare

CONSILIUL EUROPEAN20 hours ago

Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem

NATO20 hours ago

MApN: Încă trei avioane de luptă F-16 achiziționate de la Norvegia au aterizat în România la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

G720 hours ago

Țările G7 se angajează să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și vor analiza folosirea activelor rusești înghețate în sprijinirea Kievului

ROMÂNIA20 hours ago

Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România

ROMÂNIA2 days ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA3 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA3 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending