Şeful guvernului austriac susţine crearea unei uniuni bancare europene

Şeful guvernului austriac, cancelarul social-democrat Werner Faymann, s-a declarat în favoarea creării unei uniuni bancare europene, cu reguli stricte de control, după ce Spania a cerut sprijin pentru bănci, iar zona euro a convenit să îi acorde până la 100 de miliarde de euro scrie Mediafax.

“Crearea euro în lipsa instrumentelor necesare de control a fost cu siguranţă o eroare. Statele Unite au o datorie mult mai mare decât cea a Europei, dar dispun de instrumentele necesare pentru administrarea ei“, a declarat Faymann publicaţiei Kurier et Osterreich.

Cancelarul a spus că procesul va fi cu siguranţă îndelungat dar la capătul său va exista o uniune bancară.

“Trebuie stabilite măsuri eficace de stimulare a creşterii economice, iar fondurile europene care nu au fost accesate să fie investite în programe care să ducă la crearea de locuri de muncă”, a arătat oficialul austriac.

Sursa: Mediafax.ro
FOTO:  en.wikipedia.org

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare