Şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu, a discutat la telefon cu generalul Christopher Cavoli, comandant suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), despre descoperirea unor elemente de dronă, pe malul român al Dunării, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Potrivit sursei citate, convorbirea a avut loc joi.
“Discuţiile au vizat situaţia regională de securitate în contextul intensificării atacurilor Federaţiei Ruse asupra unor obiective de infrastructură civilă din Ucraina, situate în vecinătatea ţării noastre, descoperirea unor elemente de dronă în zona localităţii româneşti Plauru, precum şi măsurile aliate şi naţionale pentru evitarea unor eventuale incidente pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat transmis vineri de MApN.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că aliaţii NATO au fost informaţi cu privire la descoperirea unor componente care, foarte probabil, sunt ale unei drone după ce Rusia a lansat în ultimele zile mai multe atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. El a precizat că, “dacă se confirmă că aceste elemente aparţin unei drone a Rusiei”, situaţia este “inadmisibilă” şi este o încălcare gravă a suveranităţii României.
Aliaţii din NATO şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România, în vreme ce secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, a punctat că NATO nu are niciun indiciu că resturile de dronă găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenţionat al Moscovei. În același timp, SUA au anunțat că vor suplimenta numărul de avioane la misiunile de poliție aeriană NATO de la Marea Neagră, prin trimiterea de aeronave de luptă F-16.
Rusia a lansat în ultima săptămână mai multe atacuri cu drone împotriva infrastructurii portuare a Ucrainei de la Dunăre, în apropierea graniței cu România. Inițial, Ministerul Apărării Naționale a “infirmat în mod categoric” informațiile conform cărora ”drone rusești ar fi căzut pe teritoriul României” și a condamnat tacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina.
Ulterior, ministrul de externe Luminița Odobescu a condamnat, de la Berlin, noile atacuri ale Rusiei împotriva porturilor ucrainene pe Dunăre, dar a precizat că teritoriul României nu a fost lovit de dronele ruse
Aflat marți în vizită la grupul NATO de la Cincu alături de premierul Luxemburgului, președintele Klaus Iohannis a asigurat că “nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv” nu a luat contact cu teritoriul României în cadrul atacurilor cu drone pe care Rusia le-a lansat duminică împotriva porturilor ucrainene pe Dunăre. În același timp, șeful statului s-a arătat îngrijorat că aceste atacuri au loc foarte aproape de România, teritoriu NATO, chiar la 800 de metri distanță de granița României. Președintele a răspuns astfel unor întrebări în contextul în care ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a indicat că ţara sa deţine probe fotografice ce arată că drone ruse au lovit teritoriul României.
Situația s-a schimbat după ce ministrul apărării Angel Tîlvăr s-a deplasat miercuri la fața locului, precizând au fost găsite fragmente dintr-un echipament “care ar putea fi asimilat unei drone”, context în care președintele Iohannis a cerut o anchetă urgentă și profesionistă.




