Sergei Skripal, fostul spion rus care a fost otrăvit în luna martie cu un agent neurotoxic în Marea Britanie alături de fiica sa, a fost externat astăzi din spital, potrivit unor rapoarte ale BBC citate de Politico Europe.
Pe 4 martie Skripal și fiica sa Iulia au fost găsiți inconștienși pe 4 martie după ce au fost otrăviți cu un agent neurotoxic despre care autoritățile britanice au declarat că a fost produs în Rusia.
Fiica sa, Iulia, a fost externată pe 9 aprilie și transportată la o locație securizată.
Sergei Skripal este un fost spion rus care a lucrat pentru britanici ca agent dublu în anii 90. Marea Britanie şi aliaţii săi au acuzat Rusia că s-ar afla în spatele atacului, dar Moscova a negat vehement orice implicare.
Acest incident a afectat grav relațiile diplomatice dintre Rusia și Occident.
Peste 150 de diplomați ruși au fost expulzați din SUA, Canada, Australia, Novergia, 19 țări UE (inclusiv Marea Britanie), de la NATO și din alte state precum Ucraina, Georgia, Republica Moldova sau Albania. România s-a alăturat Statelor Unite și altor țări ale Uniunii Europene care a decis expulzarea unui diplomat rus în semn de solidaritate cu Marea Britanie.
Moscova a criticat constant Londra din cauză că nu a frunizat probe prin care să-şi susţină acuzaţiile cu privire la implicarea Rusiei în otrăvirea fostului dublu agent rus şi a fiicei sale şi cu privire la faptul că aceştia au fost otrăviţi cu novicioc, un agent neurotoxic dezvoltat de ruşi.
–




