Deputatul european Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a transmis vineri un mesaj, remis caleaeuropeană.ro, cu privire la alegerile parlamentare din Republica Moldova, programate duminică, subliniind importanța lor nu doar pentru parcursul european al țării, ci și pentru securitatea regională.
„Alegerile de duminică din Republica Moldova sunt esențiale pentru parcursul european al țării, dar și pentru stabilitatea și securitatea întregii regiuni”, a afirmat Mureșan.
Oficialul european a reamintit că, în doar câțiva ani, Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat la Uniunea Europeană, a început negocierile de aderare și a finalizat procesul de screening, o etapă importantă pe drumul integrării.
El a evidențiat și faptul că actuala guvernare pro-europeană a reușit să mențină stabilitatea la granițele UE, în pofida presiunilor venite din partea Rusiei prin șantajul energetic și încercările de destabilizare.
„Pentru ca Republica Moldova să continue să avanseze pe calea integrării europene și să asigure stabilitatea regională, este esențial să avem un guvern pro-european la Chișinău și după alegerile de duminică. Rusia știe foarte bine acest lucru”, a adăugat europarlamentarul.
În opinia sa, scrutinul reprezintă „o alegere între o Moldovă prosperă, independentă, în interiorul Uniunii Europene, sau o Moldovă vulnerabilă, în sfera de influență a Rusiei”.
Totodată, Mureșan a făcut apel la cetățenii Republicii Moldova, atât din țară, cât și din diaspora, să se prezinte la urne. „O prezență mare la urne, inclusiv din partea diasporei, va dejuca planul Rusiei de a influența aceste alegeri”, a transmis acesta.
„Putem fi cu toții în siguranță doar dacă și Republica Moldova este sigură, stabilă și integrată în UE. Nu vom putea fi pe deplin în siguranță cu o Rusie influentă la granițele noastre”, a concluzionat europarlamentarul.




