Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal sunt aproape la egalitate în intenţia de vot pentru alegerile europarlamentare 2019, arată rezultatele unui sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 5-13 martie, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer. Pe locul al treilea se află Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%.
Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, sondajul INSCOP constată și faptul că întenţia românilor de a se prezenta la urne la alegerile europarlamentare a fost măsurată pe o scală de la 1 la 10, în care nota 1 înseamnă “sigur nu voi vota”, iar nota 10 înseamnă “sigur voi vota”.
Astfel, 11,8% dintre respondenţi au spus că sigur nu vor vota, în timp ce 26,9% au precizat că vor merge cu siguranță la urne, restul procentelor fiind împărțite la nivelul variantelor 2-9 cuprinse în sondaj.
Pe cale de consecință, comparativ cu luna februarie, cifrele actuale arată o creştere ușoară a procentului (de 0,8%) celor care declară că sigur vor vota, în contextul în care apropierea alegerilor pentru Parlamentul European duce la sporirea interesului pentru scrutinul din mai.
Cu aproximativ 60 de zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, dintre românii care îşi exprimă o opţiune de vot clară, ceea ce reprezintă 58,5% din eşantion, 26,9% intenţionează să voteze cu PSD, iar 26,3% cu PNL, cele două partide fiind practic la egalitate. Urmează Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%, ALDE cu 9,3% şi Pro România cu 9,1%. Ar mai depăşi pragul electoral doar UDMR, care ar obţine 5%.

Pentru PMP şi-au exprimat intenţia de vot 4,4% dintre respondenţi, în timp ce 1,1% au ales PNŢCD, 1% UNPR şi tot 1% DEMOS. De precizat că Alianţa 2020 şi UNPR au fost măsurate pentru prima dată în sondajul din această lună. Faţă de luna precedentă, se observă că procentele cu care sunt cotate partidele politice înregistrează variaţii minime, cu excepţia Pro România care creşte cu aproximativ două procente.
La alegerile europarlamentare 2019, rezultatul final al votului va fi influenţat suplimentar de numeroşi factori care nu pot fi cuantificaţi într-un sondaj de opinie, precum activitatea partidelor politice, mobilizarea organizaţiilor politice, evenimente de impact pe agenda publică (de exemplu convocarea unui referendum în ziua votului), componenţa listei finale de candidaţi pe care o va prezenta fiecare partid, prezenţa efectivă la urne în ziua alegerilor sau volumul voturilor din afara ţării.
Sondajul Inscop Research a fost realizat în perioada 5-13 martie 2019, la comanda Fundației Konrad Adenauer pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eșantionului, de tip multi-stratificat, probabilistic, a fost de 1053 persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.




