”Spre deosebire de președintele Zelenski, Putin a demonstrat că nu este un jucător serios în aceste negocieri de pace”, denunță premierul britanic: Promisiunile sale sunt goale

Premierul britanic Keir Starmer a denunțat joi seara, într-un comunicat publicat de Downing Street în preambulul întâlnirii ”Coaliției voluntarilor”, desfășurată la Paris, ”promisiunile goale” ale lui Vladimir Putin cu privire la negocierile de pace în Ucraina.

”Spre deosebire de președintele Zelenski, Putin a demonstrat că nu este un jucător serios în aceste negocieri de pace. Se joacă cu încetarea focului în Marea Neagră, în ciuda participării de bună credință a tuturor părților – în timp ce continuă să provoace atacuri devastatoare asupra poporului ucrainean. Promisiunile sale sunt goale”, arată Starmer în comunicatul amintit mai sus.

Premierul britanic a reliefat ”rolul principal” pe care îl joacă SUA ”prin convocarea discuțiilor de încetare a focului”.

”Președintele Zelenski își demonstrează angajamentul în mod repetat, iar Europa se implică pentru a juca rolul său în apărarea viitorului Ucrainei. Acum Putin trebuie să demonstreze că este dispus să participe la joc”, a arătat Keir Starmer cine trebuie acum să dovedească bunăvoință.

Statele Unite au declarat marți că au încheiat acorduri separate cu Kievul și Moscova pentru a asigura siguranța navigației în Marea Neagră și pentru a pune în aplicare o interdicție privind loviturile împotriva instalațiilor energetice din cele două țări.

Rusia a spus că Statele Unite au fost de acord să o ajute în ridicarea unei serii de sancțiuni occidentale și restricții asupra companiilor din sectoarele alimentar și al îngrășămintelor și în domeniul transportului maritim, ca precondiții pentru un acord de securitate maritimă în Marea Neagră.

Diplomați întrebați de Reuters au menționat că majoritatea restricțiilor amintite de Moscova fac trimitere la sancțiunile și restricțiile Uniunii Europene.

Citiți și: ”Retragerea necondiționată a tuturor forțelor militare ruse de pe întregul teritoriu al Ucrainei”, o condiție prealabilă pentru modificarea sau ridicarea sancțiunilor contra Moscovei, subliniază Comisia Europeană

Dar, la doar câteva ore după încheierea acordului, Rusia a lansat o ploaie de drone asupra Ucrainei, lovind un spital și o substație, informează Politico Europe.

”Vedeți? (Există) deja o alertă aeriană, deci această (încetare a focului) deja nu funcționează”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski la scurt timp după atac.

În acest context, liderul ucrainean a reacționat printr-un apel la o reacție fermă și o presiune mai mare asupra Rusiei și a subliniat că va solicita mai multe arme și sancțiuni împotriva Rusiei de la președintele american Donald Trump dacă Moscova va încălca înțelegerile.

Între timp, reprezentanții unor țări pregătite să ofere Ucrainei sprijin și garanții de securitate pe termen lung, după încheierea războiului, se reunesc joi la Paris pentru a discuta aceste aspecte, după ce Londra a găzduit mai multe întâlniri la nivel înalt și la nivel de șefi de Stat Major, dovedind astfel o coordonare între cele două puteri.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare