Pachetul de reduceri drastice ale cheltuielilor publice, adoptat în 2010 ca parte a acordului cu FMI, a avut consecinţe macroeconomice şi sociale dezastruoase, se spune într-un studiu lansat de Fundația Friedrich Ebert România și realizat de economiștii Cornel Ban (Boston University) și Daniela Gabor (UWE Bristol).
Studiul îşi propune, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro, să realizeze o analiză critică a relaţiilor dintre România şi FMI din perspectiva opțiunilor în domeniul politicilor financiare, monetare şi fiscale. Studiul arată că măsurile de consolidare fiscală adoptate de România în 2010 au avut consecințe dezastruoase asupra obiectivelor de dezvoltare economică şi incluziune socială ale țării. Pe de altă parte, raportul sugerează că factorii responsabili cu elaborarea politicilor ar fi putut găsi în studiile şi doctrina oficială baza pentru o consolidare fiscală mai echitabilă şi mai puţin dăunătoare dezvoltării.
Principalele concluzii ale studiului sunt:
– Împrumuturile FMI vin la pachet cu constrângeri fiscale, însă Fondul nu mai este tăvălugul nemilos al austerității care era odinioară. Chiar dacă nu s-a transformat nici într-un super-erou keynesian în toată puterea cuvântului, există totuşi posibilitatea de a negocia cu el o marjă de manevră fiscală mai mare şi o redistribuire mai progresivă a veniturilor, pornind de la propriile sale studii.
– Guvernele României nu au profitat la maximum de transformările suferite de doctrina FMI. Studiile şi doctrina oficială a Fondului privind politica fiscală şi de cheltuieli ar fi permis o distribuire mai echitabilă a costurilor consolidării fiscale, cu un impact social negativ mai redus decât sugerează programul de împrumut pentru România din 2010.
– FMI şi BNR împărtășesc același mit cu privire la evoluțiile macroeconomice din România: cel conform căruia BNR controlează condițiile monetare din economie (şi, în oarecare măsură, pe cele financiare) prin regimul său de țintire a inflației. Acest mit permite FMI să prezinte crizele balanței de plăţi drept crize ale intervenției statului în economie, iar BNR să se debaraseze de răspundere pentru crizele economice. Același mit sugerează că tranziţia treptată şi ordonată către un model bancar local nu trebuie să se realizeze prin intervenții de reglementare, ci prin mijloace de piață.
– Prin faptul că folosește instrumentele de management al lichidității în scopul gestionării fluxurilor de capital, şi nu pentru țintirea inflației, BNR nu se aliniază viziunii FMI. Deși recunoaște neajunsurile cadrului politicii BNR, FMI este reticent în a impulsiona schimbarea acestuia, întrucât îmbunătățirile ar necesita o regândire radicală a rolului şi activităților băncilor străine în România.
Actualul acord cu FMI, CE şi Banca Mondială urmează să expire în luna septembrie 2015. Rămâne de văzut dacă acordul va fi prelungit sau nu.
Studiul “Recalibrarea înţelepciunii convenţionale: o analiză aprofundată a relaţiilor dintre România şi FMI” poate fi văzut aici.
.
