Președintele american Donald Trump a făcut un anunț surpriză luni potrivit căruia Statele Unite și Iranul sunt pe punctul de a începe discuții directe privind programul nuclear al Teheranului, însă ministrul iranian de externe a declarat că discuțiile din Oman vor fi indirecte, relatează Reuters.
Într-un alt semn al drumului dificil către orice acord între cei doi inamici geopolitici, Trump a lansat un avertisment dur că, dacă discuțiile nu vor avea succes, “Iranul va fi în mare pericol”.
Iranul a respins în ultimele săptămâni cererile lui Trump de a negocia direct programul nuclear al Teheranului sau de a fi bombardat de către SUA, iar luni părea să rămână la această poziție.
“Avem discuții directe cu Iranul și acestea au început. Vor continua sâmbătă. Avem o întâlnire foarte importantă și vom vedea ce se poate întâmpla”, a declarat Trump reporterilor în Biroul Oval în timpul unei întâlniri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în vizită.
“Și cred că toată lumea este de acord că încheierea unui acord ar fi preferabilă”, a spus Trump. El a adăugat că discuțiile de sâmbătă cu Iranul vor fi la un nivel foarte înalt, fără a elabora.
Totodată, liderul american a refuzat să spună unde vor avea loc discuțiile, dar a susținut posibilitatea încheierii unui acord.
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a precizat pe X că discuțiile indirecte la nivel înalt vor avea loc în Oman, adăugând: “Este la fel de mult o oportunitate pe cât este un test. Mingea este în terenul Americii”.
Iran and the United States will meet in Oman on Saturday for indirect high-level talks.
It is as much an opportunity as it is a test. The ball is in America’s court.
— Seyed Abbas Araghchi (@araghchi) April 7, 2025
SUA ar urma să fie reprezentate de Steve Witkoff, reprezentantul special al președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu.
SCOOP: Foreign Minister Abbas Araghchi, #Iran’s seasoned top diplomat, will lead Tehran’s delegation in the upcoming indirect talks with the US in #Oman, a source told Iran Nuances. The US will be represented by Presidential Envoy Steve Witkoff.https://t.co/5B6m1KM61I
— Iran Nuances (@IranNuances) April 8, 2025
SUA și Iranul au purtat discuții indirecte în timpul mandatului fostului președinte Joe Biden, însă acestea nu au înregistrat progrese sau au înregistrat progrese reduse. Ultimele negocieri directe cunoscute între cele două guverne au avut loc în timpul președintelui de atunci Barack Obama, care a condus acordul nuclear internațional din 2015 pe care Trump l-a abandonat ulterior.
Avertismentele lui Trump privind o acțiune militară împotriva Iranului au tensionat și mai mult situația din Orientul Mijlociu după războiul deschis din Gaza și Liban, loviturile militare din Yemen, schimbarea conducerii în Siria și schimburile de focuri israeliano-iraniene.
Trump, care a consolidat prezența militară a SUA în regiune de la preluarea mandatului în ianuarie, a declarat că ar prefera un acord cu privire la programul nuclear al Iranului în locul unei confruntări armate și, la 7 martie, a declarat că i-a scris liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei pentru a sugera discuții.




