Summit extraordinar pe tema crizei din Grecia, la Bruxelles

greece-euro-crisisSefii de stat si de guvern din tarile zonei euro se vor reuni luni, 22 iunie 2015, la Bruxelles, pentru un summit pe tema crizei din Grecia.

“In contextul rezultatului reuniunii ministrilor de Finante din Eurogrup, este urgent sa existe o reuniune pentru discutarea situatiei din Grecia la cel mai inalt nivel politic”, a declarat un oficial european citat de Sky News și preluat de Ziare.com.

Ambasadorii statelor zonei euro vor dezbate vineri situatia din Grecia.

Ministrii de Finante din statele membre ale zonei euro nu au ajuns la niciun acord cu Grecia, insa membrii Eurogrupului se pot reuni in orice moment daca Atena va semnala disponibilitate pentru concesii, cancelarul Angela Merkel exprimand speranta ca se va putea ajunge la o intelegere.

“Nu exista niciun acord in cadrul Eurogrup. Exista semnale puternice ca Grecia este deschisa la negocieri serioase, iar membrii Eurogrup sunt pregatiti sa se reuneasca in orice moment”, a declarat vicepresedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

“Eu sunt convinsa ca un acord intre Grecia si creditori este inca posibil”, a transmis cancelarul german, Angela Merkel, potrivit ziarului italian La Repubblica.

“Imi mentin convingerea ca, daca exista vointa, este posibil. Daca liderii Grceiei au vointa, un acord este posibil, dar Grecia trebuie sa aplice reformele structurale promise”, a spus Merkel.

Ministrul grec al Finantelor, Yanis Varoufakis, a prezentat joi seara noi propuneri de reforme omologilor sai din zona euro reuniti in Luxemburg, afirma un oficial guvernamental grec. “Domnul Varoufakis a prezentat o noua serie de propuneri”, a declarat un functionar guvernamental grec.

“Propunerile se refera la modalitati de consolidare bugetara si la gestionarea pe termen lung a datoriei suverane”, a spus oficialul elen. “Nu exista vesti-soc; continuam negocierile si suntem deschisi propunerilor”, a adaugat el.

Grecia nu va beneficia de o perioada de gratie daca nu va plati datoria de aproape 1,6 miliarde de euro catre FMI, scadenta pe 30 iunie, a avertizat directorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, presand astfel statul elen sa ajunga la un acord cu creditorii. Programul de asistenta financiara in valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, se incheie pe 30 iunie, in aceeasi zi in care statul elen trebuie sa faca plata catre FMI.

Grecia are o datorie totala de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE).

Reuniunea extraordinara convocata de presedintele Consiliului European, Donald Tusk, va fi urmata la cateva zile de summit-ul de var al sefilor de stat si de guvern ai statelor membre UE.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare