Președintele francez, Emmanuel Macron, a pledat vineri împotriva ”hegemoniei” și ”confruntării”, argumentând în favoarea ”stabilității” în Asia-Pacific, anunță AFP, citat de Agerpres.
Prezent la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), liderul francez a punctat că ”nu credem în hegemonie, în confruntare”, ci ”credem în stabilitate și inovație”.
Folosindu-se de o metaforă, el a afirmat că Asia-Pacific, scena unei rivalităţi tot mai mari între China şi SUA, trebuie să se bazeze pe puteri regionale, inclusiv Franţa, pentru a garanta acest echilibru.
”Suntem în junglă şi avem doi mari elefanţi tot mai nervoşi. Dacă devin extrem de nervoşi, ei vor începe să se războiască, iar asta ar fi o mare problemă pentru restul junglei”, a declarat Macron.
”Am avea nevoie de cooperarea altor animale, tigri, maimuţe etc.”, a subliniat președintele francez, stârnind râsetele audienţei.
Liderul francez a ridicat la rang de prioritate strategică această zonă vastă care se întinde de la coastele Africii de Est până la cele de vest ale Americii, Franța având numeroase teritorii și spații maritime.
Acesta este unul dintre motivele apelului lansat de Macron către țările din Asia-Pacific de a se alătura ”consensului din ce în ce mai mare” împotriva războiului din Ucraina, subliniind că acest război este şi ”problema lor”.




