Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat, vineri, la Sibiu, că actuala criză din Europa este “o criză de creştere”, exprimându-şi speranţa că va fi depăşită...
Incercarea premierului britanic David Cameron de a recupera din atributiile tarii sale, de la Bruxelles, ar putea duce la destramarea rapida a Uniunii Europene si ar putea...
Băncile din Statele Unite fac pregătiri intense pentru destrămarea zonei euro şi încearcă să-şi protejeze investiţiile în Uniunea Europeană, scrie publicaţia americană „Financial Times”, potrivit Cotidianul.ro....
În cadrul unui editorial publicat în „Financial Times”, economiştii Arnab Das și Nouriel Roubini, directorul general, respectiv președintele Roubini Global Economics, consideră că, în prezent, cea...
Paulson & Co., fondul de hedging în valoare de 23 de miliarde pe care fondatorul său, John Paulson, încearcă să-l redreseze după pierderile record suferite anul...
Grecia va ieşi probabil din zona euro în următoarele 12 luni şi ar putea fi urmată în curând de Portugalia, a declarat, la Forumul Economic de la Davos, Nouriel Roubini,...
Directorul executiv al Standard Bank, Peter Sands, avertizează, potrivit Adevarul.ro, că există o probabilitate tot mai mare ca o ţară să părăsească zona euro din cauza...
Cel puţin două mari grupuri bancare, cu operaţiuni pe plan global, au luat deja măsuri pentru a se pregăti să efectueze iar tranzacţii în vechile monede...
Destrămarea Zonei Euro ar forţa ţările membre ale regiunii să revină la monedele de dinainte de lansarea euro. Asta ar conduce la o neîncredere totală în...
Primul deceniu al erei euro a interconectat sistemul financiar european aşa cum nu a mai facut-o nimeni niciodată, scrie Capital.ro. Moneda unică este cea care i-a...
Recent Comments