Trump nu exclude trimiterea în Polonia a trupelor pe care le va retrage din Germania: „Am o relație bună cu președintele lor”

Președintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea redistribuirii trupelor pe care Statele Unite le vor retrage din Germania în Polonia, consolidând astfel flancul estic al NATO, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Într-un schimb de replici cu reporterii, vineri seară, Donald Trump a declarat că o astfel de decizie „este posibilă”, mai ales în contextul relației bune pe care o are cu președintele polonez Karol Nawrocki, pe care l-a susținut în alegerile de anul trecut.

Întrebat dacă va muta trupe din Germania în Polonia, președintele SUA a sugerat că Varșoviei „i-ar plăcea”, adăugând: „Am o relație bună cu președintele lor. L-am susținut la alegerea sa și a câștigat. Este un mare luptător; un tip grozav; îmi place foarte mult de el. Așa că este posibil. Aș putea să o fac”.

Pentagonul a anunțat săptămâna trecută retragerea a 5.000 de soldați din Germania, țară care găzduiește unul din cele mai mari contingente de trupe americane din afara teritoriului său, deși Donald Trump a declarat ulterior că reducerea trupelor va fi „mult mai mare”.

Trump amenințase anterior că va retrage o parte dintre trupele din aliatul NATO, după ce cancelarul Friedrich Merz a declarat că Statele Unite sunt „umilite” de conducerea iraniană și a criticat lipsa unei strategii a Washingtonului în conflict.

Retragerea, programată să aibă loc anul viitor, a surprins Berlinul, aliații NATO și Kievul, care luptă împotriva invaziei rusești pe teritoriul său din 2022, cu ajutorul partenerilor europeni și al Alianței.

O repoziționare a trupelor din Germania în Polonia ar consolida o țară care se învecinează cu Ucraina, Belarus și exclava rusă Kaliningrad, notează agenția spaniolă de presă. 

Președintele polonez Karol Nawrocki a declarat miercuri că Polonia este pregătită să găzduiască trupele americane retrase din Germania și că va face personal presiuni asupra lui Donald Trump pentru ca acestea să fie trimise în est.

„Dacă președintele Donald Trump decide să reducă prezența militară americană în Germania, noi, în Polonia, suntem pregătiți să primim soldați americani”, a declarat Nawrocki în timpul exercițiilor NATO din Lituania. El a adăugat că Polonia dispune deja de „infrastructura necesară” pentru o astfel de măsură.

În același context, și ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a făcut aluzie la o posibilă creștere a efectivelor militare americane staționate în Polonia, peste cei aproximativ 10.000 de soldați aflați deja pe teritoriul țării. Acesta a declarat că întărirea prezenței militare americane reprezintă „un obiectiv strategic” pentru Varșovia și a subliniat că Polonia este pregătită să primească și mai mulți militari americani.

Totodată, Kosiniak-Kamysz a afirmat că țara își propune să dețină cea mai mare armată din Europa până în 2030, cu un efectiv de 500.000 de soldați, dintre care 200.000 profesioniști.

În prezent, Polonia găzduiește aproximativ 10.000 de militari americani, în timp ce Germania are aproximativ 36.000.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare