Ziua Mondială a Libertății Presei: “Democrația nu poate exista fără o presă liberă”, avertizează șefa diplomației UE pe fondul creșterii violenței împotriva jurnaliștilor

Uniunea Europeană reafirmă importanța fundamentală a libertății presei, într-o declarație transmisă de Înaltul Reprezentant Kaja Kallas cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei 2026, avertizând asupra creșterii alarmante a violenței și presiunilor asupra jurnaliștilor la nivel global.

„Democrația nu poate exista fără o presă liberă. Mass-media independentă este o piatră de temelie a oricărei societăți democratice”, se arată în declarația oficială a șefei diplomației europene, în care se subliniază că accesul la media și libertatea de exprimare „nu sunt ‘lucruri opționale’, ci drepturi fundamentale ale omului”.

Înaltul Reprezentant al UE atrage atenția că legislația internațională este clară în ceea ce privește protecția jurnaliștilor, aceștia trebuind să își desfășoare activitatea fără presiuni sau amenințări.

„Jurnaliștii trebuie protejați în orice moment. Ei trebuie să își poată desfășura activitatea liber, fără ingerințe nejustificate, teamă de violență, hărțuire, intimidare, persecuție sau expulzare”, mai precizează Kallas, cu accent pe rolul esențial al presei în zonele de conflict.

Declarația șefei diplomației UE evidențiază o realitate îngrijorătoare la nivel global, unde atacurile asupra jurnaliștilor sunt tot mai frecvente. „La nivel mondial, uciderea, rănirea și amenințarea, precum și detenția arbitrară, forțarea în exil și reducerea la tăcere a jurnaliștilor au devenit o realitate șocantă”, avertizează Kaja Kallas, subliniind că femeile jurnalist sunt afectate în mod disproporționat de violență de gen, inclusiv în mediul online.

Totodată, anul 2025 este descris drept cel mai mortal pentru jurnaliști din istorie. „Uciderea jurnaliștilor și a profesioniștilor din mass-media – așa cum am văzut în războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și în conflictele actuale din Orientul Mijlociu, recent în Gaza și în Liban, precum și în Africa – trebuie investigată pe deplin, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere”, se arată în declarație.

Uniunea Europeană atrage atenția și asupra deteriorării dreptului la informare, pe fondul intensificării intimidării și al proceselor strategice împotriva participării publice (SLAPP). „Intimidarea – online și offline – riscă să încurajeze autocenzura în rândul jurnaliștilor”, avertizează Kallas, care condamnă totodată „reprimarea și violența exercitate de regimuri autoritare din întreaga lume, inclusiv de regimul iranian”.

În același timp, Înaltul Reprezentant al UE avertizează asupra proliferării dezinformării și a pseudo-instituțiilor media. „Publicații care se prezintă drept media răspândesc știri false și amplifică mesajele celor aflați la putere, în loc să îi tragă la răspundere”, afirmă Kallas, subliniind că cetățenii sunt tot mai expuși propagandei deghizate în informație.

În acest context, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul de a sprijini presa liberă și independentă. „În această Zi Mondială a Libertății Presei, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul ferm de a apăra jurnalismul liber, pluralist, independent și de calitate în fața acestor presiuni crescânde. Atât în interiorul Uniunii, cât și la nivel global, UE va continua să apere libertatea presei””, conchide Kaja Kallas.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare