Turcia nu va lua măsuri împotriva Rusiei, căreia Marea Britanie îi atribuie responsabilitatea pentru otrăvirea pe teritoriul său a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, ”pe baza unei acuzaţii”, a declarat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, citat miercuri de presa turcă, informează AFP.
“Noi nu avem în vedere măsuri similare doar pentru că unele ţări au luat măsuri pe baza unei acuzaţii“, a afirmat Erdogan, conform unor declaraţii citate miercuri de cotidienele Hürriyet şi Yeni Safak, potrivit Agerpres.

Poziția președintelui Erdogan, care are o relație pozitivă cu omologul rus, Vladimir Putin, face notă discordantă cu NATO, alianța din care face parte și care a decis să expulzeze şapte diplomaţi de la misiunea Rusiei pe lângă organizație, și cu cele 18 țări membre ale Alianței care au hotărât măsuri similare.
SUA și 18 ţări ale Uniunii Europene, cărora li s-au alăturat şi alte state, precum Ucraina, Canada, Norvegia, Australia sau Republica Moldova, sunt statele comunității internaționale care au anunţat, începând de luni, 151 expulzări ale diplomaţilor ruşi.
Relațiile dintre Ankara și Moscova, puternic afectate după doborârea avionului militar rus de către aviația turcă în noiembrie 2015, au cunoscut o revitalizare spectaculoasă după puciul eșuat împotriva regimului președintelui turc, marcate fiind de încheierea acordului pentru construcția gazoductului TurkStream, de crearea unui format trilateral pentru stabilizarea Siriei împreună cu Iranul, dar și de acordul asupra furnizării sistemelor de rachete ruseşti S-400 către Turcia.
.




