Ministrul ucrainean de Externe l-a convocat pe ambasadorul Israelului pentru a discuta despre anularea vizitei care urma să aibă loc între premierii celor două state, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului israelian de Externe, potrivit DPA, citat de Agerpres.
Convocarea ambasadorului Eli Belotsercovsky este cel mai recent demers diplomatic după ce Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat, vineri, o rezoluție în care condamnă activitățile de colonizare derulate de Israel și în care se cere încetarea acestui proces.
Groisman urma să meargă miercurea viitoare în vizită în Israel, dar prim-ministrul Netanyahu a anulat vizita acestuia după ce Ucraina a votat în cadrul ONU în favoarea unei rezoluții care îi cere statului israelian să oprească colonizarea în teritoriile palestiniene.
Reprezentanții din Nouă Zeelandă, Malaezia, Venezuela și Senegal au înaintat rezoluția pe agendă Consiliului de Securitate al ONU, la doar o zi după ce egiptenii au retras textul rezoluției la presiunea Israelului și a republicanului Donald Trump. Acesta din urmă a solicitat ambasadoarei americane să blocheze prin veto rezoluția care condamnă practica controversată și finanțată de Tel Aviv.
Aceasta este prima rezoluție din ultimii opt ani adoptată de către Consiliul de Securitate cu privire la relația complicată dintre Israel și Palestina.
În textul rezoluției se arată că Israelul încalcă legislația internațională și că demersul său este un obstacol în calea implementării soluției a două state.




