Cu prilejul Zilei bolilor rare 2013 (Rare Disease Day 2013), Comisia Europeană a anunțat că va oferi o finanțare în valoare de 144 de milioane EUR pentru 26 de proiecte de cercetare în domeniul bolilor rare, potrivit unui comunicat de presa.
Aceste proiecte vor schimba în bine viețile a circa 30 de milioane de europeni care suferă de o astfel de boală. Proiectele selectate reunesc peste 300 de participanți din 29 de țări din Europa și din întreaga lume, printre care echipe ale unor instituții universitare prestigioase, IMM-uri și asociații ale pacienților. Obiectivul acestui demers este mobilizarea resurselor și colaborarea dincolo de granițe, pentru a înțelege mai bine bolile rare și pentru a găsi tratamente adecvate.
Cele 26 de noi proiecte acoperă un spectru larg de boli rare, de exemplu boli cardiovasculare, metabolice și ale sistemului imunitar. Proiectele vor avea următoarele obiective:
- dezvoltarea de substanțe care să ducă la ameliorarea tratamentelor pentru pacienți sau la obținerea de noi tratamente,
- o mai bună înțelegere a originilor și mecanismelor bolilor,
- o mai bună diagnosticare a bolilor rare și
- eficientizarea modalităților de gestionare a bolilor rare în spitale și în alte unități de îngrijire medicală.
Printre provocările asupra cărora se vor concentra echipele de cercetători se numără: un nou sistem „bioartificial” de menținere a funcției hepatice pentru tratamentul insuficienței hepatice acute, sisteme bine dezvoltate de prelucrare a datelor în vederea elaborării unor noi instrumente de diagnostic, biomarkeri și strategii de screening pentru agenții terapeutici împotriva afecțiunilor renale rare și dezvoltarea clinică a unui medicament pentru tratamentul alcaptonuriei, o boală genetică care constă în apariția prematură a unei forme severe de artrită, însoțită de probleme cardiace și de handicap, pentru care în prezent nu există nici un tratament eficace.
Detalii AICI.
Sursa: ec.europa.eu
Foto: wikipedia




