Comisia Europeană a anunțat un plafon financiar de 52 de milioane de euro pentru ajutorul umanitar pentru anul 2016, marea majoritate îndreptându-se spre proiectele educaționale pentru copiii aflați în situații de urgență, conform unui comunicat remis de Comisia Europeană.
Potrivit UNICEF, 37 de milioane de copii aflați în zonele afectate de criză nu sunt înscriși la școală. Cu ajutorul oferit de Uniunea Europeană, mai mult de 2.3 milioane de băieți și fete vor avea acces la educație într-un mediu sigur.

Comisarul UE pentru ajutor umanitar, Christos Stylianides, a făcut anunțul astăzi în Bruxelles: „Investiția în educația copiilor aflați în zone de conflict și destabilizate reprezintă o investiție pentru salvarea unei generații. O investiție pentru viitor. Sunt mândru că Uniunea Europeană devine un lider în acest sector”, a menționat acesta.
Finanțarea va sprijini peste 2 300 000 de copii din 42 de țări din întreaga lume și se va axa pe regiunile în care copiii sunt expuși unui risc mai ridicat de a nu avea acces la sistemul de învățământ sau de a fi nevoiți să își întrerupă studiile: Orientul Mijlociu (în special Siria și Irak), Africa de Est, Africa Centrală și Africa de Vest, Asia, Ucraina, America Centrală și Columbia.
Acest program va beneficia de sprijinul organizațiilor non-guvernamentale (ONG), agențiilor Națiunilor Unite și organizațiilor internaționale, sprijinind accesul la educație, formare profesională, activități recreative și suport psihosocial. Copiii vor beneficia, de asemenea, de uniforme și materiale pentru școală, transport, dar și de reabilitarea centrelor afectate. Profesorii, părinții vor avea și ei parte de formare și sprijin.
Educația în zonele afectate este unul dintre cele mai slab finanțate sectoare, cu mai puțin de 2% din totalul fondurilor ce se îndreaptă către ajutorul umanitar alocați pentru acest sector. Din anul 2012, Comisia a crescut treptat plafonul financiar pentru susținerea proiectelor educaționale realizate pentru copiii aflați în zone destabilizate, prin intermediul inițiativei UE Copiii Păcii. În 2015, comisarul Stylianides a decis creșterea fondurilor umanitare europene pentru educația din zonele destabilizate de la 1% la 4% din totalul fondurilor.
Mai mult de 23 de milioane de euro au fost alocați pentru proiectele educaționale din zonele destabilizate, cu o contribuție de 500.000 de euro din partea Luxemburg-ului și 250.000 de euro din partea Austriei în anul 2014. Peste 1.5 milioane de copii din 26 de state au fost ajutați până acum. Cu cele 52 de milioane de euro alocați anul acesta, mai mult de 3.8 milioane de copii din 46 de state vor fi ajutați până la finele anului 2016.
.
.




