Connect with us

COMISIA EUROPEANA

UE anunță o alocare istorică de 715 mil. euro pentru Fondul global în vederea salvării a milioane de vieți omenești de SIDA, tuberculoză și malarie

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Comisia Europeană a anunțat o nouă sumă record de 715 milioane de euro din bugetul UE pentru Fondul global aferentă perioadei 2023-2025, în cadrul celei de-a șaptea conferințe de realimentare a fondului, găzduită la New York de președintele SUA, Joe Biden, se arată în comunicatul oficial.

Împreună cu angajamentele statelor membre ale UE, Echipa Europa își confirmă angajamentul ferm față de Fondul global, cu o contribuție totală de peste 4 miliarde EUR pentru perioada 2023-2025. Fondul global, un parteneriat internațional de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei, a salvat deja 50 de milioane de vieți omenești în ultimii 20 de ani. Noua contribuție se adaugă celor 150 de milioane de euro puse la dispoziție în acest an din bugetul UE pentru mecanismul de răspuns la pandemia de COVID-19 (C19RM) al Fondului global, în scopul de a ajuta țările să acopere costurile echipamentelor individuale de protecție, ale testelor de diagnostic și ale mijloacelor terapeutice.

Anunțând noul angajament al UE pentru perioada 2023-2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: După ce ne unim forțele pentru a combate COVID-19, trebuie să reluăm demersurile pentru a învinge alte boli mortale. Fondul global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei contribuie la salvarea a milioane de vieți omenești. Iată de ce vom majora la 715 milioane EUR contribuția UE la Fondul global. Aceasta va fi un colac de salvare pentru alte milioane de persoane și va contribui la asigurarea unei stări de sănătate mai bune pentru toți.

Comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, a adăugat: UE a fost un susținător puternic al Fondului global de la înființarea acestuia în anul 2002, iar prin această creștere istorică de 30 % a contribuției noastre ne intensificăm puternic eforturile în următorii ani. Ajutăm lumea să reia lupta împotriva celor trei boli mortale și să consolideze sistemele de sănătate pentru a răspunde mai bine viitoarelor pandemii și altor boli. Angajamentul UE pentru o sănătate mai bună pentru toți va fi demonstrat în continuare în viitoarea noastră Strategie a UE în domeniul sănătății globale, ca parte a inițiativei „Global Gateway”, care va fi lansată mai târziu în toamnă.

Construirea unei lumi mai sănătoase și mai echitabile

Fondul global urmărește să mobilizeze cel puțin 18 miliarde USD pentru perioada 2023-2025 în scopul de a salva 20 de milioane de vieți omenești, de a preveni peste 450 de milioane de infecții, de a reduce cu 64 % rata mortalității cauzate de HIV, tuberculoză și malarie și de a construi o lume mai sănătoasă și mai echitabilă.

Din cele 18 miliarde USD, 6 miliarde USD ar urma să fie investite în consolidarea sistemelor de sănătate și a rețelelor comunitare. Acest lucru ar întări în mod semnificativ rolul fondului în sprijinirea eforturilor țărilor de a construi sisteme de sănătate mai centrate pe oameni și mai integrate, capabile într-o mai bună măsură să prevină și să detecteze amenințările reprezentate de bolile infecțioase și să răspundă acestor amenințări.


Acum 20 de ani când a fost creat Fondul global, HIV, tuberculoza și malaria păreau imbatabile. Dar, cu ajutorul științei, al resurselor adecvate și al unei colaborări globale eficace, chiar și cele mai letale boli pot fi forțate să se retragă. În doar 20 de ani, parteneriatul Fondului global a salvat 50 de milioane de vieți omenești și a redus numărul deceselor cu mai mult de jumătate.

Dincolo de mandatul său de a pune capăt SIDA, tuberculozei și malariei, Fondul global este un actor principal în lupta împotriva COVID-19. Fondul a devenit primul furnizor de sprijin financiar pentru țările cu venituri mici și medii, acoperind tot, cu excepția vaccinurilor. Prin intermediul mecanismului său de răspuns la pandemia de COVID-19 (C19RM), fondul sprijină țările să acopere costurile echipamentelor individuale de protecție, ale testelor de diagnostic și ale mijloacelor terapeutice. UE a anunțat 150 de milioane EUR pentru C19RM.

Uniunea Europeană și statele sale membre, în calitate de Echipa Europa, au o contribuție majoră la Fondul global. Pentru a șasea realimentare a Fondului global în perioada 2020-2022, Comisia Europeană s-a angajat să aloce 550 de milioane EUR. Cu noul angajament în valoare de 715 milioane EUR, contribuțiile totale pentru perioada 2001-2025 ale Comisiei Europene la Fondul global se ridică la 3,5 miliarde EUR.Contribuțiile UE și ale celor 27 de state membre la Fondul global în perioada 2001-2022 se ridică la 21,2 miliarde USD.

Acest angajament face parte din angajamentul ferm al Comisiei Europene de a promova sănătatea globală, care include sprijin bilateral și regional pentru sistemele de sănătate din țările partenere și pentru alte inițiative în domeniul sănătății globale, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, Gavi, Alianța pentru Vaccinuri și Fondul intermediar financiar pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie, printre altele.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

România, în cooperare cu Comisia Europeană, lansează un proiect-pilot pentru gestionarea migrației

Published

on

© European Union, 2023

În urma unei cooperări strânse între Comisia Europeană și autoritățile române, s-a ajuns la un acord privind lansarea în România, vineri, 17 martie, a unui proiect pilot pentru gestionarea migrației. Proiectul pilot prevede punerea în aplicare de către România a mai multor instrumente în domeniul azilului, al returnărilor, al gestionării frontierelor și al cooperării internaționale, pe baza bunelor practici românești în aceste domenii.

Proiectul-pilot va fi pus în aplicare cu un sprijin operațional, tehnic și financiar puternic din partea Comisiei și a principalelor agenții UE din domeniul afacerilor interne (Agenția Europeană pentru Azil, Europol și Frontex).

Acesta este un rezultat concret și important al angajamentului și sprijinului la nivel înalt al României pentru o soluție durabilă de gestionare a migrației la nivelul UE, pe baza rezultatelor sale solide în gestionarea migrației. România, prin poziția sa geografică strategică, care se învecinează cu Serbia, Ucraina și Moldova, joacă un rol-cheie în securizarea frontierei noastre externe comune, contribuind în mod eficient la gestionarea migrației și la asigurarea unui nivel ridicat de securitate”, transmite Comisia Europeană.

Citiți și 

Surse politice: În România nu vor fi construite garduri la frontiere. Proiectul-pilot cu Comisia Europeană va fi unul de bune practici pentru a arăta cum sunt protejate granițele

Klaus Iohannis, la summitul UE: România nu este parte a niciunei rute de migrație. Vom lucra cu Comisia la un proiect pilot pentru a disemina bunele noastre practici în securizarea frontierelor UE

Doresc să mulțumesc călduros României pentru că a acceptat să prezinte la nivel european cele mai bune practici privind procedurile rapide de azil și de returnare, bazându-se pe bunele sale practici și pe cooperarea solidă cu țările vecine. Prin acest proiect pilot, România aduce o contribuție extrem de valoroasă la efortul comun la nivel european de a gestiona provocările legate de migrație într-un mod eficient, comun și unitar. Comisia va acorda întregul său sprijin”, a declarat Ylva Johansson, comisarul pentru afaceri interne.

„Am decis să ne alăturăm acestui proiect ca un semnal al angajamentului profund al României și al contribuției substanțiale la punerea în aplicare a concluziilor Consiliului European. Mai ales în aceste vremuri dificile, acordul nostru de astăzi arată încă o dată că România acționează într-un spirit de solidaritate și responsabilitate la nivelul UE și continuă să joace un rol activ în elaborarea de soluții comune în materie de migrație și de gestionare a frontierelor, bazându-se pe cele mai bune practici ale României în aceste domenii. Am decis să lucrăm împreună – România, Comisia Europeană și agențiile UE – pentru a consolida în continuare instrumentele noastre operaționale pentru gestionarea frontierelor externe și a migrației și, astfel, pentru a stimula în continuare eforturi sporite în întreaga UE”, a declarat Lucian Bode, ministrul român al afacerilor interne.

Pentru a aborda provocările actuale în materie de migrație, scrisoarea președintelui Comisiei din 26 ianuarie și liderii din UE reuniți în Consiliul European din 9-10 februarie 2023, au solicitat punerea în aplicare a unor acțiuni operaționale-cheie în domeniul protecției frontierelor, al azilului și al returnării. Una dintre acțiunile operaționale vizate prevede înființarea de proiecte pilot pentru proceduri rapide de azil și de returnare în statele membre interesate.

La Consiliul European dedicat migrației, președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea definirii unor măsuri cât mai concrete, operaţionale care să răspundă provocărilor în materie de migraţie ilegală, exprimând, în acest sens. deschiderea României de a lucra cu Comisia Europeană la un proiect-pilot pentru a contribui „cu experienţa recunoscută în securizarea frontierei externe şi combaterea migraţiei ilegale, deşi ţara noastră nu este parte a niciunei rute de migraţie şi nici sursă de mişcări secundare”. Totodată, șeful statului a cerut ca tema migrației să nu fie legată de extinderea spațiului Schengen, invocată de Austria în mod incorect ca argument pentru votul său, din decembrie anul trecut, împotriva aderării României și Bulgariei la zona de liberă circulație.

 

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE și NATO au lansat grupul operativ comun privind reziliența infrastructurilor critice. Prima reuniune la nivel de experți a avut loc

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană și NATO și-au unit joi forțele pentru a intensifica cooperarea existentă între cele două organizații prin lansarea unui grup operativ UE-NATO privind reziliența infrastructurilor critice, în vederea consolidării securității comune, a anunțat joi Comisia Europeană într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Acest grup operativ a fost anunțat în comun de președintele Ursula von der Leyen și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la 11 ianuarie 2023.

“Provocările la adresa securității și rezilienței Uniunii Europene devin din ce în ce mai complexe și mai dinamice. O serie de actori ne testează în mod constant reziliența, încercând să exploateze deschiderea, interdependența și conectivitatea societăților și economiilor noastre. Utilizarea energiei ca armă și actele de sabotaj împotriva gazoductelor Nord Stream au condus la o atenție sporită pentru asigurarea rezilienței infrastructurii noastre critice. În acest context, este esențial ca atât UE, cât și NATO să sprijine eforturile de consolidare a rezilienței naționale și colective împotriva amenințărilor la adresa infrastructurii noastre critice”, arată sursa citată.

Cu ocazia zilei acestei lansări, Ursula von der Leyen a declarat că “trebuie să consolidăm reziliența infrastructurii noastre critice pentru a fi întotdeauna pregătiți”.

“Astăzi am lansat cu succes prima reuniune a Grupului operativ pentru infrastructuri critice reziliente. Experți de rang înalt din cadrul UE și NATO vor lucra împreună pentru a identifica principalele amenințări la adresa infrastructurii noastre critice și pentru a elabora răspunsuri”, a continuat ea.

UE și NATO vor face schimb de bune practici, vor spori gradul de cunoaștere comună a situației, vor elabora principii-cheie pentru a îmbunătăți reziliența, inclusiv măsuri de atenuare și acțiuni de remediere. În această etapă, grupul operativ va acoperi patru sectoare: energie, infrastructură digitală, transporturi și spațiu. Grupul operativ este format din personal al UE și al NATO și va fi înființat în cadrul dialogului structurat UE-NATO privind reziliența.

Numai lucrând împreună putem contracara pe cei care încearcă să ne submineze securitatea și ne putem asigura că infrastructura noastră critică rămâne robustă și fiabilă în fața amenințărilor în evoluție, conchide sursa citată.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Politica de coeziune: CE lansează Inițiativa Urbană Europeană pentru creșterea inovării și îmbunătățirea calității investițiilor în zonele urbane

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Astăzi, 16 martie, în cadrul Forumului Orașelor, Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a lansat Inițiativa Urbană Europeană (EUI), care are ca scop creșterea inovării și îmbunătățirea calității investițiilor în zonele urbane.

EUI va lansa mai multe cereri de proiecte de inovare urbană și va sprijini, printre altele, schimbul de capacități și de cunoștințe privind dezvoltarea urbană durabilă.

„Aproape 72% dintre europeni trăiesc în orașe, localități și zone suburbane care se confruntă cu provocări precum șomajul, migrația, demografia, poluarea. Sprijinul acordat orașelor prin politica de coeziune a fost consolidat pe parcursul anului, cel puțin 8% din alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul acestei perioade de programare 2021-2027 va fi direcționată către orașe. Inițiativa Urbană Europeană va oferi părților interesate din mediul urban oportunitatea de a-și îmbunătăți capacitățile și de a accesa direct fondurile pentru inovare în vederea dezvoltării inteligente, durabile și echitabile a orașelor noastre”, a declarat comisarul european Elisa Ferreira.

EUI a lansat deja o primă cerere de propuneri în octombrie 2022 în sprijinul Noului Bauhaus European, care s-a încheiat recent, cu 99 de candidaturi din 21 de state membre. Câștigătorii vor fi anunțați în luna iunie.

O a doua cerere de propuneri pentru acțiuni urbane inovatoare va fi publicată în mai 2023, cu un buget de 120 milioane de euro pentru proiecte de ecologizare a orașelor, de asigurare a unui turism durabil și de valorificare a talentelor.

Cu un buget de 450 milioane de euro în perioada 2021-2027, EUI se bazează pe realizările pozitive ale acțiunilor urbane inovatoare, care au sprijinit 86 de proiecte cu 372 milioane de euro în perioada 2014-2020 în întreaga UE.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA47 mins ago

Bogdan Aurescu va susține, la Bruxelles, furnizarea cât mai rapidă de echipament militar și instruire Ucrainei și înăsprirea sancțiunilor la adresa Rusiei

U.E.2 hours ago

UE salută decizia Curții Penale Internaționale de a emite un mandat de arestare împotriva lui Putin: Este un început de tragere la răspundere a liderilor ruși pentru crime și atrocități

G716 hours ago

G7: Este regretabilă lipsa de reacție a Consiliului de Securitate al ONU în privința testelor cu rachete ale Coreei de Nord

U.E.19 hours ago

Germania își închide ultimele trei centrale nucleare la 15 aprilie

U.E.20 hours ago

Liderii țărilor din UE ar urma să solicite companiilor „să utilizeze pe deplin” mecanismul de achiziție în comun a gazelor naturale

U.E.23 hours ago

Serbia și Kosovo au convenit asupra pașilor pentru normalizarea relațiilor în cadrul procesului mediat de UE

ROMÂNIA1 day ago

Klaus Iohannis, în vizită la Masdar City. România și Emiratele Arabe Unite vor continua să facă pași în a se susține reciproc în tranziția verde și digitală

INTERNAȚIONAL2 days ago

Acordul care permite exportul în siguranță al cerealelor din porturile ucrainene a fost prelungit, anunță Turcia și ONU

INTERNAȚIONAL2 days ago

Turcia face eforturi pentru o nouă prelungire a acordului privind exportul de cereale din Ucraina prin Marea Neagră

MAREA BRITANIE2 days ago

Fostul premier britanic Tony Blair consideră că revenirea Regatului Unit în UE este „o chestiune pentru o generație viitoare”

NATO3 days ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA4 days ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE4 days ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

ROMÂNIA4 days ago

”România, stat-far al Francofoniei”. Klaus Iohannis: Ne propunem să transformăm România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaților și funcționarilor publici din țările francofone

Eugen Tomac4 days ago

Eugen Tomac a cerut Comisiei Europene să vină cu un plan concret pentru a sprijini R. Moldova în fața încercărilor de destabilizare din partea Rusiei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Rareș Bogdan le cere liderilor UE ”să decidă plata unor compensații” pentru fermierii români care ”au pierdut enorm după declanșarea invaziei ruse în Ucraina”

INTERNAȚIONAL6 days ago

AUKUS: De pe coasta Pacificului, liderii SUA, Regatului Unit și Australiei au lansat programul submarinelor cu propulsie nucleară pentru a garanta securitatea globală

U.E.1 week ago

Israelul vrea să accelereze ”livrările de gaz către Europa prin Italia”, anunță Benjamin Netanyahu după discuții cu Giorgia Meloni

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi prezintă contribuția comisiei pe care o prezidează în PE la măsurile adoptate de UE în domeniul energetic în contextul războiului rus din Ucraina: Lumea, așa cum o știam, s-a schimbat

Team2Share

Trending