UE aprobă declarația privind o înțelegere comună a aplicării dreptului internațional în spațiul cibernetic, contribuind astfel la consolidarea rezilienței cibernetice la nivel mondial

Consiliul Uniunii Europene a aprobat o declarație a UE și a statelor sale membre privind o înțelegere comună a aplicării dreptului internațional în spațiul cibernetic.

Este pentru prima dată când UE și statele sale membre adoptă o declarație privind acest subiect specific. Declarația vine ca urmare a aprobării repetate de către Adunarea Generală a ONU a cadrului de conduită responsabilă a statelor în spațiul cibernetic, bazat pe aplicarea dreptului internațional.

Potrivit unui comunicat, declarația semnalează faptul că dreptul internațional rămâne adecvat scopului în acest domeniu digital și reiterează faptul că statele trebuie să respecte anumite norme și obligații atunci când desfășoară activități în spațiul cibernetic.

Declarația recunoaște că practicile rău intenționate în spațiul cibernetic, inclusiv ransomware, sunt din ce în ce mai răspândite, mai grave, mai sofisticate și cu un impact din ce în ce mai mare, reprezentând o provocare și o amenințare majoră la adresa funcționării societăților, economiilor și modului de viață european. Cu toate acestea, spațiul cibernetic nu este un domeniu anarhic.

Respectarea și aderarea la cadrul ONU privind comportamentul responsabil al statelor în spațiul cibernetic rămân esențiale pentru menținerea păcii, securității și stabilității internaționale.

Prin urmare, UE și statele sale membre își reafirmă angajamentul deplin față de punerea în aplicare a cadrului ONU privind comportamentul responsabil al statelor în spațiul cibernetic, adoptat prin consens și repetat în mai multe rânduri de Adunarea Generală a ONU (AGONU), care afirmă, printre altele, că dreptul internațional, în special Carta ONU, dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional umanitar, se aplică pe deplin spațiului cibernetic.

Consiliul dă asigurări că UE și statele sale membre vor continua să colaboreze cu partenerii internaționali în vederea stabilirii unui mecanism ONU unic, permanent, incluziv, sistematic și orientat spre acțiune pentru punerea în aplicare și promovarea unui comportament responsabil al statelor în spațiul cibernetic: Programul de acțiune.

Prin această declarație, UE și statele sale membre demonstrează că este posibil să se ajungă la o înțelegere comună cu privire la un set de principii și norme fundamentale de drept internațional aplicabile spațiului cibernetic.

O mai bună înțelegere comună la nivel mondial a modului în care dreptul internațional se aplică spațiului cibernetic contribuie la consolidarea rezilienței cibernetice la nivel mondial și la sporirea transparenței și previzibilității comportamentului statelor în spațiul cibernetic, precum și a responsabilității acestora în acest domeniu.

În acest sens, UE și statele sale membre continuă să sprijine țările terțe prin formare și consolidarea capacităților privind punerea în aplicare a cadrului ONU privind comportamentul responsabil al statelor în spațiul cibernetic, inclusiv privind modul de elaborare a unei poziții naționale, regionale sau internaționale privind aplicarea dreptului internațional în spațiul cibernetic.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare