UE continuă seria acordurilor cu partenerii latino-americani, semnând un parteneriat cu Chile privind materiile prime și un memorandum cu Uruguay pentru energie

Uniunea Europeană continuă seria acordurilor de cooperare încheiate cu țările latino-americane în contextul summitului UE-CELAC de la Bruxelles, Comisia Europeană semnând marți un memorandum privind stabilirea unui parteneriat între UE și Chile privind lanțurile valorice durabile ale materiilor prime și un memorandum cu Uruguay privind energia regenerabilă, eficiența energetică și hidrogenul regenerabil.

Astfel, președinta CE Ursula von der Leyen și președintele Republicii Chile, Gabriel Boric, au asistat la semnarea unui memorandum de înțelegere privind stabilirea unui parteneriat între UE și Chile în ceea ce privește lanțurile valorice durabile pentru materiile prime. Memorandumul de înțelegere a fost semnat de comisarul Thierry Breton și de ministrul chilian al afacerilor externe, Alberto van Klaveren Stork.

În conformitate cu strategia “Global Gateway” a UE și cu Actul european privind materiile prime critice, parteneriatul vizează aprofundarea cooperării în domeniul lanțurilor valorice sustenabile de materii prime care sunt necesare pentru energia curată și tranziția digitală a ambilor parteneri.

De asemenea, acesta vizează dezvoltarea unei industrii competitive și durabile de prelucrare a materiilor prime și a valorii adăugate locale în sectorul minier, creând locuri de muncă de calitate și o creștere economică durabilă și favorabilă incluziunii, în beneficiul reciproc al ambelor părți.

“Este o mare plăcere pentru mine să fiu martoră la semnarea acestui parteneriat pentru dezvoltarea unor lanțuri valorice durabile de materii prime între UE și Chile. Global Gateway va fi unul dintre principalele motoare ale parteneriatului nostru în evoluție. Avem aceeași mentalitate, împărtășim aceleași valori și suntem parteneri de nădejde pentru a deveni actori-cheie la nivel mondial în domeniul energiei curate și al tranziției digitale”, a declarat von der Leyen.

În ceea ce privește cooperarea cu Uruguayul, memorandumul semnat marți stabilește obiectivele și pregătește terenul pentru o viitoare foaie de parcurs care să contureze activități specifice susținute de strategia de investiții Global Gateway.

Printre domeniile potențiale de cooperare se numără revizuirea și aprofundarea acțiunilor și politicilor de promovare a eficienței energetice, precum și schimburile privind politicile referitoare la energia regenerabilă și la hidrogenul regenerabil și derivatele acestuia. Mai precis, cooperarea în domeniul cercetării și al reglementării va include activități privind definițiile, metodologiile, normele de durabilitate, sistemele de certificare și măsurile de stimulare a îmbunătățirii eficienței energetice și a utilizării hidrogenului regenerabil.

Un acord similar a fost semnat luni de UE și cu Argentina, acesta având între prevederi o cooperare în patru sectoare energetice – hidrogen și derivații acestuia, energie regenerabilă, eficiența energetică și gaze naturale și gaze naturale lichefiate (GNL).

În ajunul summitului UE – America Latină de la Bruxelles, pe care șeful diplomației europene l-a considerat drept un “imperativ geopolitic în circumstanțele geopolitice actuale“, Comisia Europeană a anunțat că UE va investi 45 miliarde de euro în peste 130 de proiecte în materie de energie curată, materii prime esențiale, digitalizare sau educație și sănătate.

Cel de al treilea summit UE-CELAC reunește la Bruxelles, în perioada 17-18 iulie, lideri ai UE și lideri din Comunitatea Statelor Latinoamericane și Caraibiene (CELAC), România fiind reprezentată de președintele Klaus Iohannis, care a efectuat la începutul acestui an și un turneu prezidențial în America Latină, cu vizite în Brazilia, Chile și Argentina.

România a contribuit substanțial la pregătirea summitul istoric dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene, a afirmat luni, la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis, evocând în acest sens turneul său prezidențial sud-american din primăvara acestui an.

Șeful statului a făcut aceste precizări în cadrul unor declarații de presă pe care le-a susținut înainte de începutul summitului dintre UE și America Latină.

“Obiectivul principal al acestuia este de a reînnoi și a consolida parteneriatul între regiunile și statele noastre. România a contribuit substanțial la pregătirea acestei reuniuni de nivel înalt, inclusiv prin contactele pe care eu le-am avut cu omologii mei cu ocazia vizitelor întreprinse în regiune în acest an. Uniunea Europeană și statele Latino-Americane și Caraibiene sunt aliați-cheie în susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli și a principiilor Cartei ONU. Sunt convins că discuțiile din aceste două zile vor apropia și mai mult regiunile noastre“, a precizat Iohannis.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare