UE furnizează 42% din ajutorul mondial pentru dezvoltare, afirmă Ursula von der Leyen: „Sectorul privat trebuie să se alăture acestui demers”

Europa este pregătită să investească și să inoveze, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul sesiunii plenare a celei de-a patra Conferințe internaționale a ONU privind finanțarea pentru dezvoltare, subliniind că UE furnizează 42% din ajutorul mondial pentru dezvoltare.

„Anul trecut, ajutorul pentru dezvoltare la nivel mondial a puțin peste 200 de miliarde de dolari. Deficitul anual de investiții necesare pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă este de ordinul trilioanelor de dolari. Pentru a acoperi acest deficit, avem pur și simplu nevoie de o schimbare de paradigmă, de noi modalități de mobilizare a unor resurse financiare mult mai mari. Acesta este esența „Compromisului de la Sevilla”, asupra căruia am căzut de acord astăzi – și exact acesta este obiectivul Europei, împreună cu partenerii noștri modiali”, a transmis von der Leyen. 

În discursul său, președinta Comisiei Europene a subliniat trei direcții importante. 

În primul rând, Ursula von der Leyen a pus accent pe o mai bună folosire a investițiilor publice, menționând că Uniunea Europeană contribuie cu 42% din ajutorul global pentru dezvoltare.

„Suntem mândri de acest lucru, iar angajamentul nostru rămâne ferm. Totodată, este un lucru bun că noi donatori încep să se implice activ. Atunci, de ce să nu ne unim forțele și să creăm programe comune de investiții, care să valorifice punctele noastre forte pentru un impact maxim? Acesta este acordul pe care tocmai l-am încheiat cu India: să investim împreună în țări terțe. Și vom extinde aceeași ofertă și altor donatori emergenți care împărtășesc obiectivele noastre”, a spus ea. 

În al doilea rând, președinta Comisiei Europene a subliniat că impozitarea internă este cea mai sustenabilă sursă de finanțare pentru servicii precum sănătatea și educația, și că un sistem fiscal echitabil este esențial pentru atragerea investițiilor private.

„De aceea trebuie să punem în aplicare acordul G20-OCDE privind normele internaționale de impozitare a companiilor. Acest lucru va consolida veniturile în economiile în curs de dezvoltare. Și este, de asemenea, o chestiune de echitate – fiecare trebuie să-și plătească partea corectă”, a adăugat aceasta. 

În al treilea rând, Ursula von der Leyen a subliniat necesitatea implicării sectorului privat, precizând că acest principiu stă la baza programului european de investiții Global Gateway.

„Atragem capital privat în proiecte de dezvoltare transformative, care generează creștere economică locală și locuri de muncă. În primii trei ani, Global Gateway a mobilizat aproape 180 de miliarde de euro în investiții în țările partenere. Suntem pe cale să depășim obiectivul inițial de 300 de miliarde de euro în 7 ani. Iar la Forumul Global Gateway din octombrie, de la Bruxelles, vom anunța noi progrese. Așadar, pentru a încheia, mesajul nostru de astăzi este simplu: Europa este pregătită să investească și să inoveze. În aceste vremuri de incertitudine globală, puteți conta pe noi pentru a susține multilateralismul”, a conchis von der Leyen. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare