Uniunea Europeană a prelungit în mod oficial, cu șase luni, până pe 15 septembrie 2017, sancțiunile impuse unui număr aproximativ de 200 de persoane sau organizații ruse și ucrainene, acuzate că pun în pericol integritatea teritorială a Ucrainei.
Consiliul UE a prelungit ”măsurile restrictive pentru acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei pentru o perioadă suplimentară de șase luni, până la 15 septembrie 2017. Măsurile constau în înghețări ale activelor și interdicții de călătorie”, informează instituția, într-un comunicat.
”Lista persoanelor și entităților care fac obiectul acestor măsuri restrictive, care se aplică în prezent unui număr de 150 de persoane și 37 de entități”, transmite Consiliul UE.
Sancțiunile au fost introduse în martie 2014, urmare a anexării Crimeei de către Rusia, fapt ce a fost urmat de un conflict în estul Ucrainei cu separatiștii proruși sprijiniți, conform Kievului și Occidentului, de către armata rusă. Potrivit celui mai recent bilanț al ONU, aproximativ 9.500 de persoane au fost ucise, iar alte 21.500 au fost rănite în conflictul din estul Ucrainei.
Aceste sancțiuni care au fost prelungite cu șase luni, fac parte dintr-o serie de măsuri punitive decise de UE în urmă cu doi ani, în paralel cu sancțiunile economice care vizează sectorul bancar, petrolul și apărarea Rusiei.
Citiți și:
.




