Uniunea Europeană, prin vocea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, și comisarul european pentru extindere, Marta Kos, s-a declarat ”foarte preocupată” de arestarea primarului Istanbului, Ekrem Imamoglu, principalul opozant politic al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, anunță AFP și Reuters, citate de Agerpres.
”În calitate de membru al Consiliului Europei și stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, Turcia trebuie să respecte valorile democratice (…) Noi dorim ca Turcia să rămână ancorată în Europa, dar aceasta necesită un angajament clar în favoarea practicilor democratice”, a declarat șefa Comisiei, într-o conferință de presă la Bruxelles.
La rândul lor, Kallas și Kos arată că ”arestarea primarului Istanbulului İmamoğlu, precum și arestările și acuzațiile aduse de la începutul anului împotriva unor oficiali aleși, activiști politici, reprezentanți ai societății civile și ai întreprinderilor, jurnaliști și alții, ridică semne de întrebare cu privire la respectarea de către Turcia a tradiției sale democratice de lungă durată”.
”UE îndeamnă autoritățile turce să asigure transparență deplină și să urmeze un proces corect. În calitate de țară candidată la aderarea la UE și de membru de lungă durată al Consiliului Europei, se așteaptă ca Turcia să aplice cele mai înalte standarde și practici democratice. Respectarea drepturilor fundamentale și a statului de drept sunt esențiale pentru procesul de aderare la UE. Acestea vor continua să fie o parte integrantă a relațiilor UE-Turcia”, subliniază cele două într-un comunicat publicat de Comisia Europeană.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie de represiune uriașă pentru a-și consolida puterea, prin reținerea celui mai important rival politic al său, percheziționarea locuințelor a 106 oponenți și interzicerea protestelor timp de patru zile, informează Politico Europe.
Șocul inițial provocat de lovitura dramatică a președintelui islamist în această țară cu 85 de milioane de locuitori, care deține o pondere importantă în NATO, a dus la scăderea lirei cu aproape 13 % față de dolar, până la un nou minim istoric, deși aceasta a recuperat ulterior unele pierderi. Indicele bursier de referință BIST-100 a scăzut cu mai mult de 8 %.
Principala țintă a autorităților a fost Ekrem İmamoglu, primarul orașului Istanbul, foarte popular în rândul opoziției, despre care se aștepta ca în zilele următoare să devină candidatul la președinție al Partidului Republican al Poporului (CHP), un partid laic.
Inițial, acțiunea împotriva lui Imamoglu se concentrase pe validitatea diplomei sale universitare – lucru necesar pentru a candida la președinție.
Cu toate acestea, ancheta a luat amploare miercuri, când acesta a fost arestat sub acuzația de extorcare, luare de mită, fraudă și de a fi atât lider, cât și membru al unei organizații criminale. De asemenea, a fost acuzat că a ajutat Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii.
Imamoglu a răspuns printr-o notă scrisă de mână, afirmând că a fost victima unei înscenări politice.
Imamoglu reprezintă o sursă deosebită de îngrijorare pentru Erdoğan, el însuși fost primar al Istanbulului, deoarece CHP a câștigat deja trei alegeri municipale extrem de disputate în cel mai mare oraș al Turciei – răsturnând districte deținute în mod tradițional de partidul islamist aflat la putere.
Acțiunea împotriva lui İmamoglu a făcut parte dintr-o operațiune mai amplă în cadrul căreia au fost percheziționate locuințele unor jurnaliști, politicieni CHP, oameni de afaceri și chiar a unui cântăreț.
În ciuda interdicției privind protestele și a închiderii transportului public, oamenii au ieșit pe străzi în mai multe orașe pentru a demonstra, iar sute de studenți au înfruntat forțele de ordine la Universitatea din Istanbul.




