Ulf Kristersson, liderul formațiunii conservatoare Partidul Moderat, a fost ales luni prim-ministru al Suediei cu sprijinul – în premieră – al partidului de extremă dreapta, Democrații Suediei, informează DW.
Politicianul în vârstă de 58 de ani a anunțat săptămâna trecută că partidul său, alături de Creștin-Democrați și Liberali, a ajuns la un acord pentru a forma o coaliție minoritară susținută de Democrații Suediei.
Luni, 176 de parlamentari au votat în favoarea alegerii lui Kristersson ca viitor prim-ministru, iar 173 au votat împotrivă.
Kristersson îl va înlocui pe premierul demisionar Magdalena Andersson din partea social-democraților. Partidul de centru-stânga al acesteia a dominat politica suedeză încă din anii 1930, dar acum se află în opoziție după alegerile din septembrie.
Alegerea politicianului conservator în fruntea guvernului suedez a fost salutată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Felicitări Ulf Kristersson pentru alegerea dumneavoastră în funcția de prim-ministru al Suediei. Suedia va deține în curând președinția Consiliului UE, într-un moment crucial. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a aborda multiplele provocări cu care se confruntă Uniunea noastră”, a scris aceasta într-un mesaj pe Twitter.
🇸🇪 Congratulations Ulf Kristersson on your election as Prime Minister of Sweden.
Sweden will soon hold the presidency of the Council of the EU at a crucial time.
I’m looking forward to working together to address the multiple challenges our Union is facing.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 17, 2022
Cele trei partide din următorul guvern de dreapta și aliatul lor cheie, Democrații Suediei, de extremă dreapta, au prezentat o foaie de parcurs pentru guvernul lor, într-un document de 62 de pagini, în care solicită, printre altele, creșterea finanțării poliției și construirea de noi reactoare nucleare.
Este probabil ca noul guvern să facă ajustări majore în ceea ce privește politicile țării privind refugiații și imigrația, inclusiv restricționarea legilor privind imigrația, înăsprirea regulilor privind imigranții care primesc beneficii de la stat și revizuirea stimulentelor pentru repatrierea voluntară „cu un accent deosebit pe cei care nu s-au integrat”.
De asemenea, este de așteptat ca Kristersson să susțină candidatura istorică a Suediei pentru aderarea la NATO.
Acesta a declarat că guvernul de coaliție va rămâne în „strânsă colaborare” cu Democrații Suediei, formațiune care a declarat că ar fi preferat, din punct de vedere tehnic, să facă parte din coaliția minoritară, dar parlamentarii său au subliniat că, în cele din urmă, ceea ce contează pentru ei sunt politicile urmărite de guvern.




