„Unirea Principatelor a arătat că modernizarea și prosperitatea României au venit în mare parte din Vest, iar cei care privesc spre Rusia ca model de conducere ignoră lecțiile istorice”, a reamintit europarlamentarul liberal Dan Motreanu într-un mesaj aniversar cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.
Eurodeputatul Dan Motreanu subliniază importanța solidarității a dintre clasa politică și popor pentru îndeplinirea obiectivelor naționale: „Actul Unirii de la 1859 dovedește cât de important este ca o națiune să aibă lideri cu un proiect politic, bine pregătiți și curajosi. […] Astăzi, sărbătorim Unirea Principatelor Române ca pe un simbol al unității și al curajului. Este un prilej să reflectăm asupra lecției de solidaritate și viziune lăsată de înaintașii noștri. Unirea Principatelor a arătat că modernizarea și prosperitatea României au venit în mare parte din Vest, iar cei care privesc spre Rusia ca model de conducere ignoră lecțiile istorice”, a transmis membrul Parlamentului European într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
De asemenea, Dan Motreanu subliniază că țara noastră poate depăși provocările actuale cu ajutorul sprijinului european: „România se află într-o perioadă dificilă, din cauza războiului și a crizei energetice globală, dar începem să vedem semne de revenire. Avem acces la fonduri europene consistente. Dacă vom da dovadă de profesionalism și solidaritate, România poate depăși aceste crize combinate.”




