Victor Negrescu: Mi-am propus introducerea mai multor amendamente la proiectul de regulament, pentru ca Planul Juncker să devină un instrument care să ajute România

victor negrescuÎntr-un interviu acordat pentru publicația Bursa.ro, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a atras din nou atenția asupra faptului că planul de investiții propus de Jean-Claude Juncker este un instrument ce aduce beneficii mai multe statelor dezvoltate

“Am atras atenţia în Parlamentul European asupra inechităţii care caracterizează “Planul Juncker” şi faptul că va dezavantaja statele care au aderat recent la UE, precum România. Cea mai mare problemă este că “Planul Juncker”, în formula actuală, se bazează pe o construcţie injustă: deşi toate statele contribuie financiar la acest plan, şansele de finanţare a proiectelor sunt inegale, favorizând tocmai statele cele mai dezvoltate, care au o capacitate mai ridicată de cofinanţare”, a declarat Victor Negrescu.

Acesta a continuat: “Eu consider ca România nu are de câştigat prea mult de pe urma acestui plan, aşa cum este schiţat în acest moment. De aceea, am propus deja modificarea Regulamentului privind Fondul European pentru Investiții Strategice – care se află în discuţie în Parlamentul European -, astfel încât statele participante să fie tratate cât mai echitabil. Mi-am propus introducerea mai multor amendamente la proiectul de regulament, pentru ca Planul Juncker să devină un instrument care să ajute România şi în special regiunile din Europa care au nevoie de dezvoltare”.

Eurodeputatul PSD a amintit și că “Suplimentar, consider că la nivelul Guvernului României trebuie să se constituie o echipă responsabilă de accesare a fondurilor disponibile prin Planul Juncker care să faciliteze, printr-o cofinanţare guvernamentală, implementarea proiectelor de dezvoltare strategică a ţării noastre. În acest sens, unul dintre amendamentele propuse va permite oricărui stat membru să dezvolte un Fond naţional pentru Investiţii Strategice, care să gestioneze implementarea acestui plan european de dezvoltare şi prin care să se asigure că fiecare stat va beneficia de pe urma resurselor existente”.

Interviul integral îl puteți citi aici.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare