VIDEO Corespondență de la Bruxelles. NATO și UE în fața unor decizii importante pentru apărarea și securitatea Europei: Forțele noastre militare trebuie să fie capabile să se desfășoare prompt și cu ușurință

Corespondență de la NATO – Robert Lupițu

NATO și Uniunea Europeană și-au propus ca mobilitatea forțelor militare pe teritoriul Europei să devină o prioritate și un proiect pentru cooperarea dintre cele două organizații, a anunțat marți secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, înaintea reuniunii miniștrilor de Externe din țările NATO la care vor participa și Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini și miniștrii de Externe ai Suediei și Finlandei, două țări membre ale UE.

Într-un mediu de securitate aflat în continuă schimbare, parteneriatul dintre NATO și Uniunea Europeană este mai important ca oricând. Vom începe (n.r. – reuniunea ministerială) cu o întâlnire asupra relațiilor NATO-UE și privind apărarea europeană. Alături de noi se vor afla Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, și colegii din Suedia și Finlanda. Mă aștept să ducem cooperarea UE-NATO la un alt nivel. Forțele noastre trebuie să fie capabile să se desfășoare prompt și cu ușurință. Deci, NATO și UE vor urmări să transforme mobilitatea militară într-o prioritate emblematică a cooperării noastre”, a declarat Jens Stoltenberg presei prezente la Bruxelles.

La un an distanță după ce miniștrii de Externe din țările aliate și Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, au agreat un pachet 42 de măsuri în 7 domenii pentru implementarea Declarației NATO-UE de la Varșovia, reprezentanții țărilor NATO și șefa diplomației europene pregătesc un nou pachet de măsuri pentru consolidarea cooperării dintre cele două organizații, inclusiv în direcția asigurării unei desfășurări de trupe pe teritoriul Europei și a combaterii amenințărilor teroriste.

Citiți și Corespondență de la Bruxelles: NATO și Uniunea Europeană pregătesc un pachet de măsuri pentru mobilitatea forțelor militare pe teritoriul Europei

Secretarul general al NATO a anunțat luni că miniștrii de Externe ai Alianței și UE pregătesc un nou pachet de măsuri, cea mai importantă potențială prevedere a acestuia urmând a fi crearea unui cadru privind mobilitatea trupelor. Anunțul înaltului oficial aliat se bazează pe o recentă decizie a miniștrilor Apărării din cadrul NATO, care au decis crearea unui nou comandament pentru îmbunătățirea mobilității trupelor. De altfel, cu acea ocazie, Stoltenberg a avertizat că mobilitatea militară nu ține doar de comanda militară, ci și de cadrul legislativ favorabil care facilitează trecerea frontierelor și infrastructura.

La reuniunea ministerială de la Bruxelles, miniștrii de Externe ai țărilor NATO vor discuta și despre provocarea reprezentată de amenințarea nord-coreeană, lupta împotriva terorismului, politica ușilor deschise și se vor reuni și în cadrul Comisiei NATO-Georgia.

Totodată, la finalul reuniunii, secretarul general Jens Stoltenberg și premierul Belgiei, Charles Michel, vor prezenta logo-ul summitului NATO de anul viitor, de pe 11-12 iulie 2018.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare